Menu

România la târgul de carte din Londra



România a fost o prezență constantă a Târgului de Carte de la Londra în ultimii ani. Pentru acest an, Centrul Național al Cărții, cu sprijinul ICR Londra, a organizat dezbateri, lansări și lecturi care promovează literatura română la unul dintre cele mai mari evenimente editoriale internaționale. La standul românesc, publicul se va putea delecta cu o lectură de poezie socială inspirată din legendele transilvănene, o antologie de povestiri și poeme ce recreează Bucureștiul, lansarea unei noi serii de volume românești în traducere și dialogul a doi scriitori britanici care au explorat țara noastră ,,în oglindă”.

Luni, 16 aprilie, la ora 13.30, va fi prezentat volumul “Definiții” al scriitorului și jurnalistului Octavian Paler. Prezentată de Susan Curtis-Kojakovic (director Istros Books) și tradusă de Ileana Ștefănescu și S.D. Curtis, cartea este alcătuită din ,,definiții” poetice la fel de concentrate ca haikuurile – descrieri condensate ale unei emoții sau ale unui moment pasager, care ne oferă tot atâtea ferestre către lumea interioară.

Tot pe 16 aprilie, la 15.30, poetul Ion Mureșan își prezintă cartea legendelor transilvănene și a coșmarurilor comuniste. Jurnalista britanică Rosie Goldsmith va fi gazda evenimentului, iar actrița Cristina Cătălina va oferi o lectură în limba engleză din cartea “The Book of Winter and Other Poems” (University of Plymouth, 2011). În această antologie cu temă politică tradusă de Adam J. Sorkin și Lidia Vianu, Ion Mureșan se inspiră din legendele transilvănene pentru a explora felul în care manipularea comunistă și monopolul asupra adevărului duc la depersonalizare și izolare.

Marți 17 aprilie, la 14.30, dezbaterea “Țara Minunilor: Alice în România”.

Anthony Daniels (scriitor și jurnalist) și Alex Drace-Francis (istoric al culturii) fac schimb de experiențe despre România ca subiect literar, într-un dialog moderat de Florin Bican (ICR, București). Cei doi autori britanici au explorat România în contexte formale și mai puțin formale, în chip onest și vivace, iar acum spun poveștile multifațetate ale unei contrastante țări a Minunilor.

Miercuri, 18 aprilie, de la ora 11, prezentarea unei antologii despre București.

Andy Fincham (editor New Europe Writers și autor) și Florin Bican (autor, ICR) prezintă “Bucharest Tales: A Collection of Central European Contemporary Writing” (Povestiri din București: O colecție de texte contemporane din centrul Europei; New Europe Writers, 2011), antologia de povestiri și poeme inedite despre România și capitala ei, văzute de scriitori români și străini. Printre contribuitori se numără Fleur Adcock, Florin Bican, Mircea Cărtărescu, JoAnne Growney, David Hill, Dan Lungu, Bogdan Suceavă, Grete Tartler, Lucian Dan Teodorovici, Stelian Tănase, Jean Harris.

În anul 2005, New Europe Writers a dat startul unui proiect care avea să acopere zece ani, cu scopul de a surprinde spiritul unei Europe unite. Fiecare volum este centrat în jurul câte unui oraș și prezintă o selecție de texte contemporane esențiale, de autori debutanți sau deja celebri, surprinzând vitalitatea și varietatea locurilor. Bucharest Tales este a patra din seria acestor antologii.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version