Directorul Institutului Cultural Român de la Viena, Irina Cornișteanu, a vorbit într-un interviu acordat The Institute despre prezența României în calitate de țară invitată la ediția de anul acesta a Vienna Design Week, dar și despre zecile de alte proiecte pe care le-a coordonat în calitate de Director al Institutului Cultural Român.
Irina Cornişteanu a absolvit Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Este activă în managementul cultural din anul 2006. În cei 11 ani de experienţă în administraţia publică a coordonat festivaluri internaţionale de teatru, jazz şi muzică clasică organizate de ARCUB şi a colaborat cu artişti români, organizaţii neguvernamentale şi uniuni de creaţie din calitatea de director în cadrul Institutului Cultural Român. Timp de doi ani a fost membru în Grupul strategic de la Bruxelles al reţelei EUNIC – European National Institutes for Culture (2014-2016) şi în consiliul Administraţiei Fondului Cultural Naţional (2013-2015). Din 2014 este detaşată în Ministerul Afacerilor Externe, ca director al Institutului Cultural Român de la Viena. Irina Cornişteanu este preşedintele EUNIC Austria.
Vă prezentăm în cele ce urmează interviul integral acordat de doamna directoare Irina Cornișteanu pentru The Institute:
Povestiți-ne contextul în care România a fost desemnată țară invitată la Vienna Design Week 2017.
„Timp de trei ani am păstrat viu interesul Vienna Design Week pentru ce e inovator în mediul creativ din România, am surprins cu fiecare dintre cele patru expoziţii organizate de ICR Viena în cadrul festivalului şi de fiecare dată am depăşit aşteptările. Am crezut în forţa şi originalitatea designului românesc şi mi-am propus să îi conving şi pe selecţionerii Vienna Design Week că nu există în prezent o alegere mai bună. Este reuşita industriilor creative din România şi un obiectiv al ICR Viena pe care l-am atins în urma expoziţiilor organizate în perioada 2014-2016. A contat enorm că am invitat echipa Vienna Design Week la Romanian Design Week, unde au fost cuceriţi definitiv.”
Continuarea interviului în Jurnalul Românesc.