Menu
in

Se dădeau polițiști și convingeau turiștii să le spună datele cardurilor bancare

O bandă formată din mai mulți români a comis o serie furturi în perioada noiembrie 2013 – iulie 2014. Hoții se dădeau drept polițiști, prezentând acte false, și astfel reușeau să își înșele victimele, de la care furau bani sau carduri bancare.

Doi dintre membrii bandei, despre care se crede că numără mai bine de zece persoane, au fost condamați la închisoare. Potrivit Evening Standard, aceștia dădeau lovituri în special în centrul Londrei, în zonele Southwark, Kensington, Chelsea și Camden.



Alexandru Tudor a primit 2 ani și patru luni de închisoare


Cetățenii români Gabriel Pană, 50 de ani, și Alexandru Tudor, de 38 de ani, ambii fără domiciliu fix, au primit câte doi ani și patru luni de închisoare. Cei doi, scrie Evening Standard, le prezentau victimelor legitimații false de polițiști, și sub pretextul că investigau fraude bancare le lăsau fără bani sau carduri.

Potrivit cotidianului britanic, Pană era atât de priceput în ceea ce făcea încât a convins una dintre victime să îi dea, de bunăvoie, PIN-ul cardului bancar.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată cum acesta și încă un suspect plecau de la locul infracțiunii și scoteau banii de la cel mai apropiat bancomat.

Poliția caută alți șase suspecți


Alți doi români. Nicolae Stan și Laurențiu Stan, acuzați de fapte asemănătoare nu s-au prezentat în fața instanței, pe 2 septembrie.

De asemenea, mai scrie Evening Standard, un alt membru al bandei, Ionel Păun, de 42 de ani, a fost condamnat în septembrie la 22 de luni de închisoare.

Poliția este în căutarea altor șase suspecți care apar pe imaginile camerelor de supraveghere și care nu au fost încă prinși.

Inspectorul Andrew Johnstone i-a sfătuit pe oameni să fie vigilenți în astfel de cazuri: „Dacă cineva în haine civile vine la tine și îți spune că este ofițer de poliție, fără un mandat, cere-i să îți arate unul. Dacă este polițist autentic, nu va fi nicio problemă să îți arate documentul și să te lase să îl verifici. În cazul în care aveți vreo îndoială cu privire la identitatea unui ofițer de poliție, sunați la 999 și cereți ca un ofițer de poliție în uniformă să vină la fața locului. Nu dați codul PIN niciunei persoane, un polițist autentic nu vă va cere asemenea date.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version