Menu
in

Farage, „un nou nivel de ignoranță”: Cei infectați cu HIV să primească interdicție de a intra pe teritoriul britanic

Liderul Ukip, extremistul Nigel Farage, a fost acuzat în Marea Britanie că a atins un “nou nivel de ignoranţă” vineri, 10 octombrie, declarând că imigranţii infectaţi cu HIV ar trebui să primească interdicţie de intrare pe teritoriul britanic, potrivit AFP.

Farage a făcut această declaraţie într-un interviu pentru Newsweek Europe. Subliniind că partidul său vrea “să controleze cantitatea şi calitatea oamenilor care vin”, el a precizat că, prin oameni de calitate, se referă inclusiv la “cei care nu au HIV”. Interzicerea intrării lor în ţară ar fi “un început bun”, a adăugat el.



Prin această ieşire, Farage a atins un “nivel de ignoranţă inedit”, a protestat preşedintele Terrence Higgins Trust, principala asociaţie britanică de luptă împotriva HIV şi SIDA.

Clasa politică şi-a exprimat de asemenea indignarea. Deputata laburistă Pamela Nash s-a declarat “dezgustată” în faţa unui exemplu de “discriminare flagrantă”. Conservatorul Henry Smith a declarat pentru The Guardian că Nigel Farage nu este “interesat de viitorul ţării, ci doar de campania sa de publicitate”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version