Menu
in

Șofer român, traficant de albanezi. Ce metodă găsise pentru a-i trece clandestin în Marea Britanie



Un șofer român lua 1.000 de lire sterline de persoană pentru a transporta imigranți ilegali albanezi în Hull, Marea Britanie, din Rotterdam, Olanda.

Potrivit Hull Daily Mail, Natanel Mateu ascundea străinii într-un compartiment secret al camionului său, dotat cu paturi.

Mateu a fost prins pe 30 iulie a.c. când feribotul pe care se afla autovehiculul său a andocat în Hull, venind din Rotterdam. În urma examinării cu raze X a vehiculului său au fost observați cei doi bărbați, de 18 și 29 de ani ascunși înăuntru.

Șoferul a fost arestat și a recunoscut că avea în camion doi bărbați albanezi care nu aveau dreptul să intre în Marea Britanie.

Potrivit instanței, Mateu, în vârstă de 24 de ani, vine dintr-o familie cu „frică de Dumnezeu” și este unul dintre cei șase frați angajați la firma de transport a tatălui său. Cu toate acestea, din cauză că o luase pe calea drogurilor, banii nu îi mai ajungeau, așa că a ajuns să facă infracțiuni.

Mateu a dorit să fie transferat la o închisoare din România, pentru a fi mai aproape de familia sa.

Apărătoarea sa a spus că din momentul în care a fost reținut, românul a renunțat la droguri și a mers la cursuri de engleză și matematică. Mai mult, acesta ajută alți deținuți să scape de abuzul de droguri.

„Ți-ai făcut de rușine familia, altfel respectabilă. Nu am nicio îndoială că te simți profund rușinat”, i-a spus judecătorul românului condamnat la 21 de luni de închisoare.

Acesta a mai spus că este bucuros să afle că Mateu și-a schimbat comportamentul și că ceea ce face este lăudabil și trebuie să continue.

Cei doi albanezi au fost returnați în Rotterdam.

Atenție la pasagerii clandestini! Poți fi amendat chiar dacă nu știi de prezența lor în autovehicul

Români acuzați că intenționau să transporte imigranți clandestini

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version