in

Stația King’s Cross se va numi Nadia Comăneci



Cu ocazia Jocurilor Olimpice din această vară, reprezentanții rețelei de metrou din Londra vor redenumi stațiile după numele unor mari sportivi. Printre aceștia se află și Nadia Comăneci, prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic.

Numele gimnastei românce va înlocui, alături de alte nume celebre precum Michael Jordan și Cassius Clay, denumirile stațiilor de metrou din Londra. Lor li se alătură câteva dintre vedetele actuale, jucătorul de tenis Rafael Nadal, înotătorul Michael Phelps și fotbalistul Messi.

În total 361 de stații vor avea nume noi cu ocazia Olimpiadei. Pentru a nu induce în eroare călătorii, vor fi păstrate și denumirile consacrate.

“Harta noilor stații nu celebrează doar pe atleții care au câștigat medalia de aur, ci și pe cei care au dovedit aptitudini remarcabile, chiar și în cazul unor înfrângeri celebre”, au declarat reprezentanții metroului londonez. Stația de metrou care va primi numele Nadiei este King’s Cross, una dintre cele mai aglomerate din Londra.

Turiștii care merg anul acesta la Londra pentru cea mai importantă competiție sportivă a anului vor lua metroul de la stația Nadia Comăneci, vor schimba magistrala la Simon Whitfield și vor merge spre Michael Phelps via Roger Federer și Rafael Nadal. Aceasta este una din cele mai scurte variante spre parcul olimpic, pentru cei care pornesc de la King’s Cross.

Nadia Comăneci, născută la12 noiembrie 1961, în Onești, județul Bacău, este prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastică, în anul 1976. La vremea aceea, Nadia nu avea decât 14 ani. Este câștigătoare a cinci medalii olimpice de aur. Este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile. Pentru că este prima gimnastă a epocii moderne care a luat 10 absolut, românca este supranumită “Zeița de la Montreal”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Româncă de etnie romă, dineu cu regina Elizabeth a II-a

Înmatricularea unui vehicul în UK