Stanoevici: “Nu am atribuţii în organizarea alegerilor”

“Nu am avut niciun rol în alegerile de Duminică, întrucât nu intră în atribuțiile postului meu“, a declarat ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Bogdan Stanoevici, la Realitatea TV, la emisiunea “Deschide Lumea” realizată de Lavinia Şandru. Eugen Tomca, fostul şef al DRP, a replicat: “Constat cu stupoare că nu știți măcar ce mandat aveți în Guvern”

”Vreau să lămurim câteva detalii foarte scurt. Din păcate, atribuțiile postului ministrului Românilor de Pretutindeni nu au nimic de-a face cu alegerile sau cu organizarea alegerilor. Evident, ca membru al Guvernului, nu pot să fiu decât extrem de preocupat de ceea ce s-a întâmplat pe 2 noiembrie”, a afirmat Stanoevici. Pe de altă parte, recunoaşte că a discutat cu Titus Corlăţean despre posibila prezenţă masivă la vot: “Circulând foarte mult în mijlocul românilor, știam și ma așteptam la o prezență la vot masivă. Dorința și sensul acestui minister, printre altele, este de a ține românii aproape de țară”, a spus ministrul.



Problema a fost, recunoaşte ministrul, şi “o organizare nu foarte bună”, dar principala vină o are sistemul electoral: “Problema e că sistemul nostru electoral e învechit. Premierul Victor Ponta e unul din principalii susținători ai votului eletronic și prin corespondență.”, a spus ministrul diasporei.

Întrebat de ce nu și-a dat demisia, după ce a fost cerută de președintele României, pentru organizarea alegerilor, Stanoevici a afirmat că ”nu se dă o demisie pentru că cineva o cere, se dă o demisie atunci când cineva nu și-a făcut datoria”.

”Sensul acestui post, acestui portofoliu, deși sunt un ministru fără portofoliu, este acela de a ține românii aproape de casă. Nu am avut niciun rol în alegerile de duminică.

Citiți mai multe în Gazeta Românească

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Se caută voluntari pentru cel de-al doilea tur de scrutin!

Verdict MAE: NU vor fi mai multe secții de vot în străinătate. BEC: MAE poate înființa secții