in

Star britanic de televiziune, condamnat la închisoare. Și-a sechestrat și supus victima la chinuri cumplite

Cunoscutul star britanic de televiziune Michael Jefferson King „Shadow” din emisiunea Gladiators, a revenit în lumina reflectoarelor, însă în calitate de infractor.

King și trei complici au sechestrat timp de opt ore un bărbat reținut într-un apartament din Acton, vestul Londrei.

Cei patru au supus victima unor torturi inimaginabile, au filmat scenele deosebit de violente și le-au trimis familiei lui Aaron Ali pentru a o sili să plătească o mie de lire sterline.

King a fost cel care a ordonat la un moment dat unui alt inculpat să „aducă un ciocan pentru a-i rupe picioarele”, după ce victima a încercat să fugă.

Pentru faptele sale, fostul culturist a primit o pedeapsă cu închisoarea de șase ani și trei luni după ce s-a declarat vinovat la două capete de acuzare. Alți trei inculpați, Simon Batson, Donna Harman și Otis Noel, au fost, de asemenea, condamnați pentru rolul lor în această faptă.

„Cei patru inculpați au elaborat un plan pentru a extorca familia domnului Ali. Victima a fost supusă unui atac brutal pe parcursul mai multor ore, iar de la prânz până la ora 21:00 a fost torturat de grup”, a declarat judecătoarea Fiona Barrie.

Birmingham: Adolescent de 15 ani, sechestrat și torturat de trei tineri. L-au tăiat și i-au stins țigări pe față

Judecătoarea s-a arătat extrem de indignată că victima „a fost tratată de parcă nu ar fi fost un om de către niște indivizi pe care îi cunoștea, totul pentru droguri și bani”.

King, acum în vârstă de 60 de ani, este de multă vreme consumator cocaină și heroină.

Starul TV s-a născut la Londra din părinți jamaicani. La vârsta de 14 ani s-a mutat la New York, unde s-a remarcat ca jucător de fotbal american. Ulterior, s-a întors în Marea Britanie unde s-a căsătorit și a avut doi copii.

În 1995, King a fost prins prizând cocaină. Apoi a fost exclus din emisiune după ce s-a descoperit că a folosit steroizi.

Ulterior, bărbatul și-a pierdut și casa și familia, ba a mai executat și mai multe pedepse după gratii. În 2009 a trecut printr-un tratament reabilitare. Atunci spunea că și-a învins dependența și a lucrat o vreme la o clinică de reabilitare pentru a ajuta persoanele dependente de droguri.

Anul trecut a fost arestat însă din nou pentru posesie de heroină, scrie Daily Mail.


Star britanic de televiziune, condamnat la închisoare. Și-a sechestrat și supus victima la chinuri cumplite

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un întreg arsenal de arme albe descoperit de polițiști, după ce un bărbat a fost înjunghiat în sudul Londrei

Tânăr lăsat inconștient

IMAGINI ȘOCANTE! Tânăr lăsat inconștient de doi bodyguarzi în fața unui pub din estul Londrei