Un student din Singapore, în vârstă de 23 de ani, a fost victima unui atac rasist, în urma căruia s-a ales cu leziuni faciale. Totul a fost legat de coronavirus.
Jonathan Mok a scris pe Facebook că a fost atacat de un grup de oameni pe Oxford Street, o zonă comercială aglomerată din centrul capitalei britanice, în jurul orei 16.15, pe 24 februarie.
„Un individ a încercat să mă lovească și a spus: «Nu vreau coronavirusul tău în țara mea», înainte de a mă lovi cu pumnul, moment în care m-a pufnit sângele pe nas”, a scris Mok.
Studentul a mai spus că medicii i-au spus că atacatorii i-au produs „câteva fracturi” la față și că ar putea avea nevoie de o intervenție chirurgicală reconstructivă.
Italieni hărțuiți în Londra din cauza coronavirus
Poliția Metropolitană din Londra a confirmat într-o declarație că investighează „atacul rasist agravat” împotriva lui Mok.
„Cercetările continuă pentru identificarea suspecților, inclusiv o evaluare a camerelor stradale disponibile”, a declarat poliția într-un comunicat. Până acum nu s-a făcut nicio arestare.
Mok a spus că nu a fost prima dată când a suferit abuzuri rasiste în ultimele săptămâni și a subliniat hotărârea sa de a evidenția o problemă importantă.
„Am studiat la Londra în ultimii 2 ani și în fiecare an sunt supus unor observații rasiste (fie ele nevinovate sau făcute cu răutate)”, a scris el. „Acei oameni care mi-au spus că Londra nu este un oraș rasist, gândiți-vă din nou.”