Menu
in

Țara Galilor. Pedofil român condamnat la trei ani de pușcărie. Își dăduse întâlnire cu o minoră de 14 ani



Un român de 35 de ani acuzat de pedofilie a fost condamnat la trei ani de închisoare de Curtea Coroanei din Newport, Țara Galilor.

Pedofilul venise din Londra pentru a se întâlni cu o minoră de 14 ani pe care oagățase” on-line. Numai că în spatele fetei care se semna cu numele Sam se afla, de fapt, un membru al organizației Petronus, care se ocupă de „vânătoarea de pedofili”.

Adrian Simuț a recunoscut a început să îi trimită mesaje cu tentă sexuală fetei despre care știa că are doar 14 ani. Potrivit BBC, Simuț a început să îi trimită mesaje pe chat fetei în luna iunie a.c., spunându-i că este  „drăguță și frumoasă”. El i-a mai spus că vrea să se întâlnească cu ea pentru a face sex.

Pedofilul a recunoscut în fața instanței că a încercat să incite un copil să se angajeze în activități sexuale și că a vrut să determine un minor să urmărească un act sexual.

De fapt, Simuț discuta cu un adult, membru al grupului Petronus, iar în momentul în care credea că se va întâlni cu fata de 14 ani a fost dat pe mâna poliției.

În afară de pedeapsa cu închisoarea, românul este și subiectul unui ordin de prevenție a infracțiunilor de natură sexuală pe termen nedefinit.

Pedofilul Nae convingea fete de opt ani să se dezbrace în fața camerei web. 19 ani de pușcărie

Pedofilul Stroe, condamnat. Trimitea fotografii cu organul său sexual unei „fete de 13 ani”

Tatăl a trei copii a fost închis pentru 16 ani, după ce a fost acuzat de pedofilie şi viol

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version