Instanțele din Marea Britanie au trimis la închisoare 130 de persoane care au ajutat imigranți să ajungă ilegal în țară, a anunțat ministrul de Interne britanic, Priti Patel.
Pedepsele primite de traficanții de imigranți însumează 320 de ani de închisoare, scrie Daily Mail.
Ministrul de Interne a acuzat că traficanții riscă viețile imigranților disperați să ajungă pe teritoriul britanic și că va acționa cu toată forța legii pentru a-i opri.
Printre infractorii condamnați s-au numărat membri ai unor bande organizate care înghesuiau persoane vulnerabile în nave nesigure pentru a traversa Canalul Mânecii sau i-au pus pe alții în pericol grav, punându-i în compartimente minuscule din autovehicule.
„Vom acționa cu toată forța legii asupra bandelor de crimă organizată ale căror promisiuni și minciuni false pun în mod deliberat oamenii disperați în pericol real”, a declarat Patel.
„Când părăsim UE, guvernul va introduce controale mai dure pentru a împiedica acest comerț nemilos”, a mai spus ea.
Printre cei condamnați se află și români. Astfel, Ion-Aurelian Apostol a încercat să introducă fraudulos în Marea Britanie opt persoane, inclusiv patru copii, ascunse într-o autoutilitară special adaptată. Românul a fost condamnat la șase ani de închisoare.
Românul Andruț Duma a fost închis tot pentru șase ani, după ce ofițerii Poliției de Frontieră din portul Newhaven au găsit 21 de persoane, inclusiv 11 copii, ascunse în remorca frigorifică a camionului său.
Liviu Borobeica a folosit o autoutilitară special adaptată în încercarea de a aduce 10 persoane în Portul Dover și a primit patru ani și jumătate de închisoare.