Oricine folosește metroul din Londra știe prea bine că s-ar putea confrunta cu tot felul de personaje interesante.
În acest weekend, pasagerii liniei Northern au fost îngroziți de ceea ce a făcut un alt călător.
Sâmbătă, 29 februarie, în jurul orei 12.20, o femeie care călătorea într-unul dintre vagoanele acestei linii, a fost dezgustată când a văzut că un bărbat a urinat chiar pe ușa trenului.
Ea a spus pentru My London că trenul doar ce ajunsese în stația King’s Cross, când un tânăr care avea o sticlă de bere în mână a încercat să urineze în ea. Femeia a filmat toată acțiunea care arată cum bărbatul nu nimerește sticla, în schimb urinează pe una dintre ușile vagonului.
„A fost destul de urât. Majoritatea oamenilor s-au prefăcut doar că nu-l văd, dar l-am strigat și la fel au făcut și alte câteva persoane care și-au exprimat șocul și i-au spus că este ilegal. A ignorat pe toată lumea”, a declarat femeia care a filmat.
Tânărul făcea parte dintr-un grup, iar atunci când ceilalți au fost chestionați în legătură cu ceea ce a făcut tovarășul lor, aceștia au spus că „dacă a avut nevoie să urineze, a urinat”.
„Nu i-a interesat deloc. Beau bere la ora prânzului și probabil că erau ușor beți, dar, cu siguranță, nu erau în stare de ebrietate – aveau control total asupra acțiunilor lor, puteau să se ridice și să poarte o conversație normală”, a povestit femeia.
Ea a postat videoclipul online, iar TfL a răspuns: „Ne pare rău că a trebuit să asistați la așa ceva, pe serviciul nostru. Lucrăm îndeaproape cu (British Transport Police) pentru a opri acest tip de comportament în rețeaua noastră. Dacă îi puteți contacta, aceștia vor cerceta în continuare”.