Un refugiat pakistanez de la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din municipiul Rădăuți a atacat o fată de 12 ani.
Aceasta mergea către casă, vineri, 23 februarie, când a fost abordată de un tânăr pakistanez. Fata spune că bărbatul i-a oferit 10 lei pentru a îl lăsa să o sărute.
Eleva a fugit și s-a ascuns în scara unui bloc, însă a fost urmărită de individ care a încercat să o îmbrățișeze și să o sărute.
Fata a început să strige, iar atacatorul s-a sperit și a fugit. Când a ajuns acasă, eleva i-a povestit mamei sale prin ce a trecut, iar femeia a sunat la poliție.
Polițiștii l-au identificat pe agresor ca fiind Y.H., în vârstă de 20 de ani, din Pakistan, unul dintre internii de la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din municipiu.
Bărbatul a fost reținut vineri noapte pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, sub acuzația de tentativă de agresiune sexuală, iar magistrații rădăuțeni au decis măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile și o serie de restricții.
Abuz de putere. Un chirurg britanic își grava inițialele pe ficații pacienților