Menu
in

Un român a șocat Irlanda. A ucis cu sânge rece o femeie după ce fugise din Anglia unde era căutat pentru mai multe spargeri

Alexandrul și Eugen Iordache fugeau din Anglia, unde erau căutați pentru o serie de furturi, atunci când primul a ucis-o pe Rosa Hanrahan, o crimă care a șocat Irlanda.

Miercuri, 9 iunie, Alexandru Iordache (46 de ani), originar din București, România, a pledat vinovat pentru asasinarea văduvei Rosa Hanrahan, în vârstă de 78 de ani, la domiciliul ei din New Street, Thomondgate, Limerick, Irlanda, în decembrie 2017.

În momentul crimei, Alexandru Iordache și fratele său fugeau din Marea Britanie în legătură cu o serie de furturi din sudul Angliei.

În martie 2018, poliția din Sussex a lansat un apel pentru informații cu privire la locul unde se aflau cei doi români.

Aceștia au apărut apoi la Lewes Crown Court, oferind o adresă Doncaster. Ambii au recunoscut tentativa de furt a unei genți în Newhaven, în iulie 2016 plus o altă tentativă de furt.

Alexandru Iordache a primit o pedeapsă de 12 luni de închisoare, fiind apoi expulzat, în timp ce Eugen a primit opt ​​luni, pedeapsă suspendată pentru doi ani.

Alexandru Iordache a fost în cele din urmă extrădat în Irlanda, pe 16 ianuarie 2020, iar poliția l-a arestat pe aeroportul din Dublin și l-a acuzat de asasinarea Rosei Hanrahan.

Marți, el a declarat Curții Penale Centrale că „îi pare rău pentru ceea ce a făcut”, după ce a pledat vinovat de asasinarea pensioarei din Limerick.

Ucigașul român al unei femei din Essex: „Aveam diavolul în mine”

Judecător l-a retrimis pe Iordache în arest pentru a se prezenta din nou în fața instanței pe 5 iulie.

Asasinarea lui Rose Hanrahan a provocat un adevărat șoc în comunitatea în care locuia și iar poliția a dislocat efective importante pentru a-l vânat ucigașul ei.

Sora lui Rose, Helen Carmody, a povestit că femeia a fost descoperită moartă pe podeaua camerei sale, cu o eșarfă la gât, de către un alt frate, în dimineața zilei de 15 decembrie.

Helen a spus că bănuia că ucigașul surorii sale a intrat în panică când a descoperit-o stând în pijamale și uitându-se la televizor.

„Avea o eșarfă în jurul gâtului, care îi acoperea fața”, a declarat Helen pentru Sunday World. „Presupunem că a fost [o spargere]. Era o gaură în fereastra bucătăriei – în mod evident au intrat în spate ”, a spus ea.

Descoperirea în acest caz a avut loc după ce Iordache a fost identificat prin tehnologia de recunoaștere facială în Europa, după ce a fugit din Irlanda pe un feribot, cu destinația Franța.

O anchetă a dus la un dosar care conținea 1.300 de declarații ale martorilor, dovezi criminalistice de la domiciliul Rosei Hanrahan și sute de ore de înregistrări video ale camerelor de supraveghere din Limerick, precum și ale celor din porturi, stații de autobuz și feroviare și aeroporturi.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version