Un tânăr din Bârlad a fost găsit mort într-o parcare din Londra. Avea 31 de ani și a plecat în străinătate pentru un viitor mai bun.
Potrivit Cancan, Vlad Gheorghe terminase Facultatea de Geologie, dar nu găsise niciun loc de muncă în țară. Așa că a decis să plece în străinătate pentru a încerca să își facă un viitor, dar și pentru a-i răsplăti pe părinții lui, care au făcut sacrificii ca el să poată studia.
Tânărul lucra în Londra. În ziua decesului, Vlad plecase la muncă la ora 6:00, însă n-a mai ajuns. A fost găsit mort, a doua zi, într-o parcare din Londra. Inima lui a încetat să mai bată și și-a găsit sfârșitul departe de cei dragi.
Vlad Gheorghe era singur la părinți, care sunt devastați de durere după aflarea veștii.
Părinții lui Vlad sunt bolnavi și șomeri, iar costul repatrierii este de peste 3.500 de lire sterline, sumă pe care aceștia nu și-o permit.
„Vestea că propriul și singurul copil, Vlad Gheorghe a plecat din viața lor, a lăsat brusc în urmă tristețe și durere, un loc gol ce nu se va putea umple vreodată. Faptul că nu își vor mai auzi copilul la telefon sau nu vor mai face pregătiri pentru venirea lui acasă, i-a aruncat într-un hău al durerii. Părinții au o ultimă dorință … Să își vadă și să își atingă fiul pentru ultima oară. Le putem împlini dorința usturătoare de a-și vedea feciorul pentru ultima dată și pentru a-l conduce pe ultimul său drum, ajutând cu orice sumă de bani pentru a-i repatria trupul neînsuflețit”, a precizat Carmen Suciu, membrul fondator al Asociației „Născută Înger” din Piatra Neamț.
Conturile în care puteți dona sunt:
RO03BTRLRONCRT0232376101 – BANCA TRANSILVANIA pe numele Gheorghe Viorel – în lei
RO50BTRLEURCRT0232376101 – BANCA TRANSILVANIA pe numele Gheorghe Viorel – în euro