Câștigători de până acum ai Bursei Enescu sunt pianiștii Karim Said și Florian Mitrea. Celor doi câștigători ai bursei – Konrad Elias-Trostmann și Jinah Shim – li se vor acorda câte GBP 3.145 în vederea acoperirii taxei școlare la RAM, respectiv GSMD. Câștigătorii au fost aleși în urma recomandărilor RAM și GSMD dintr-un grup de talentaţi tineri muzicieni, care i-a inclus pe Alanna Tonetti Tieppo, Kristine Balanas, Walid El-Yafi și Erdem Misirlioglu. Audițiile studenților de la Royal Academy of Music au fost jurizate de către Noel Malcom, istoric și biograf al lui George Enescu; violonistul Cristian Perșinaru, profesor la Trinity School of Music precum și de către Kim Sargeant, muzician și General Manager al European Union Youth Orchestra. În juriul GSMD, Kim Sargeant a fost înlocuit de către Remus Azoitei, violonist și profesor la RAM. Bursa Enescu urmăreşte să încurajeze studenţii RAM şi GSMD să studieze şi promoveze creaţia enesciană. Câştigătorii bursei vor susţine recitaluri în cadrul Seriei de concerte Enescu, organizate de ICR Londra şi Societatea Enescu din Londra.
Un violonist și o pianistă, câștigătorii ediţiei 2011/12 a Bursei Enescu, oferită de ICR Londra
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]