Menu
in

Urmăreau și jefuiau bătrânii care scoteau bani de la bancă. Români din Harrow condamnați în Țara Galilor

Doi hoți români din Harrow care vizau cupluri de vârstnici din Țara Galilor pentru a le fura economiile de o viață într-un centru comercial aglomerat au fost condamnați.

Cristian Andrei Dumitru și partenera sa Oana-Raluca Nica își urmăreau victimele după ce retrăgeau banii de la o sucursală Barclays din Cwmbran.

Cei doi au distras atenția unui cuplu de pensionari de peste 70 de ani, atunci când acelștia se aflau în într-un magazin, după care i-au deposedat de 5.000 de lire sterline.

Poliția i-a prins pe hoți a doua zi, în timp ce încercau să fugă din țară într-un feribot, la Dover.

Procurorul a declarat pentru Cardiff Crown Court că Dumitru a fost condamnat și pentru o infracțiune similară comisă asupra unei femei de 91 de ani, din Darlington, Anglia.

Cuplu de români fura la comandă haine de firmă de la designeri din Birmingham și Londra

Acesta a mai spus că victimele retrăseseră din bancă 10.000 de lire sterline pe care i-au pus în două plicuri.

Înainte de a acționa, cei doi români îi urmăriseră pe pensionari prin mai multe magazine.

„Aveam încredere în oameni. Acum suspectez pe toată lumea”, a declarat pensionarul jefuit.

Dumitru, în vârstă de 36 de ani, și Nica, în vârstă de 35 de ani, ambii din Roxeth Green Avenue, Harrow, au pledat vinovați pentru furt.

Bărbatul a recunoscut și furtul din Darlington care a avut loc pe 21 septembrie 2015.

Procurorul a mai declarat instanței că Dumitru a avut anterior mai multe condamnări pentru furt în toată Europa, având antecedente penale în Germania, Austria, Norvegia, Olanda și Spania.

Avocatul românului a spus că acesta a comis infracțiunile deoarece avea nevoie disperată de bani pentru a plăti întreținerea copilului său în România. Acesta a spus că clientul său împrumutase bani de la persoane dubioase și că trebuia să îi ramburseze.

Cu toate acestea, judecătorul nu i-a arătat lui Dumitru niciun fel de bunăvoință, condamnându-l la 2 ani și trei luni de închisoare. Partenera sa a fost condamnată la șase luni de închisoare, neavând antecedente.

Din suma furată au fost recuperate 665 de lire sterline, care vor fi predate păgubiților.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 5 In medie: 5]
Exit mobile version