Menu

Viața revine la normal în Anglia după mai bine de un an și jumătate. Care sunt ultimele restricții ce sunt ridicate de luni, 19 iulie

Ziua de 19 iulie marchează momentul mult așteptat când viața revine la normal în Anglia, al ridicării ultimelor restricții cauzate de pandemia de coronavirus.

După mai bine de un an și jumătate de restricții, aproape toate măsurile rămase s-au ridicat astăzi în Anglia.

Acesta lucru înseamnă că se pot redeschide cluburile de noapte, pentru prima dată de la începerea pandemiei, nu va mai exista regula celor șase persoane care pot sta împreună într-un restaurant și, de asemenea, cei mai mulți se vor întoarce la locul de muncă.

Așa-numita „Ziua Libertății” se aplică doar în Anglia, întrucât Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord și-au stabilit fiecare propriile lor planuri separate de relaxare a restricțiilor, scrie Metro.

Totuși, speranțele unei reveniri complete la normalitate au fost date peste cap de răspândirea variantei Delta extrem de transmisibilă, identificată pentru prima dată în India.

În ciuda infecțiilor care depășesc 40.000 pe zi, cu avertismente că ar putea ajunge la 200.000 în această vară, premierul a insistat „acum este momentul potrivit pentru a continua”, dar „cu prudență”.

Astfel că unele măsuri, inclusiv cele cu privire la călătorii și autoizolare vor rămâne în vigoare.

În schimb, orice reguli ale distanțării sociale nu mai există de azi. De asemenea, nici măștile nu mai sunt obligatorii în interiorul clădirilor, iar dansul este permis la petreceri, în cluburi și în restaurante.

Totodată, cluburile de noapte, dar și celelalte localuri din industria ospitalității, nu vor mai cere clienților să scaneze codul QR de la intrare.

Cu toate acestea, premierul a „îndemnat” marile localuri, cluburi, restaurante și pub-uri să solicite dovada unei imunizări la intrare.

Aceasta poate consta într-un permis NHS sau într-un pașaport de vaccinare, care ar oferi dovada unui test negativ, a imunității naturale datorate unei infecții recente sau a vaccinării.

Totuși, o serie de locații mari au exclus deja utilizarea unor astfel de documente, mai ales că o astfel de cerință nu este obligatorie prin lege.

Fără limită de participanți la evenimente

Tot de azi, 19 iulie, nu mai există o limită a numărului de participanți la nunți, înmormântări sau festivaluri.

Asta înseamnă că oamenii vor putea sărbători evenimentele din viața lor în mare parte la fel ca înainte.

Festivalurile vor putea anunța acum o dată care se va și respecta, deoarece nu vor exista limite pentru participanți.

De asemenea, stadioanele și arenele sportive se pot redeschide la capacitate maximă.

Nici măștile nu vor mai fi obligatorii începând de astăzi, dar premierul a spus că „așteaptă” ca oamenii să le poarte în continuare în spații ocupate sau „închise”.

Ziua Libertății. Experții internaționali îl atacă pe Boris Johnson: „Ceea ce face este o amenințare la adresa omenirii”

Johnson a mai spus că speră că oamenii vor continua să se gândească la sănătatea celor din jur.

O serie de orașe și regiuni și-au introdus propriile reguli privind măștile în transportul public, inclusiv Londra, Greater Manchester, Liverpool City Region, South Yorkshire, West Yorkshire, North of Tyne și West of England.

Utilizarea măștii va deveni o „condiție de transport”, care se va aplica în metroul și autobuzele din Londra, pe liniile Metrolink din Greater Manchester și pe metroul Tyne and Wear.

De asemenea, vor fi obligatorii în stațiile de autobuz din South Yorkshire și West Yorkshire.

Lanțurile de supermarketuri – inclusiv Tesco, Asda, Lidl, Morrisons, Sainsbury’s și Waitrose – vor încuraja clienții să poarte măștile.

Tot de azi se renunță la recomandarea de a se lucra de la domiciliu.

Cu toate acestea, călătoriile în străinătate vor rămâne incerte pentru o vreme, deoarece sistemul pe culori nu se va schimba începând de astăzi.

Cei care sosesc din țări de pe lista galbenă – care nu au două vaccinuri făcute – vor trebui să facă stea în carantină acasă și să facă teste, în timp ce cei care sosesc din destinații de pe lista roșie vor trebui să intre în carantină la hoteluri.


Viața revine la normal în Anglia după mai bine de un an și jumătate. Care sunt ultimele restricții ce sunt ridicate de luni, 19 iulie…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 6 In medie: 3]
Exit mobile version