Victor Spirescu, 37 de ani, românul care a devenit imaginea publică a imigrației românești în Marea Britanie, a murit după ce autoturismul Mitsubishi pe care îl conducea s-a lovit, luni la ora 04.19 dimineața, lângă Newport Pagnell, în Buckinghamshire, la aproximativ o milă de la casa sa din Milton Keynes.
Spirescu se afla în mașină cu un prieten și se pare că a fost aruncat din autoturism în urma impactului.
Victor a murit instantaneu. Pasagerul său a supraviețuit și nu a necesitat un tratament suplimentar, potrivit The Sun.
Logodnica lui Victor Spirescu, Suzana Mateș, a declarat pentru Mail Online că este “epuizată și devastată” de vestea șocantă.
Suzana, în vârstă de 23 de ani, a spus despre logodnicul său că era cel mai “minunat om de pe planetă”.
„Sunt mulți oameni care îl cunosc și îl iubesc. El le-a spus tuturor că ne vom căsători, era atât de entuziasmat. Am planificat nunta, eram atât de fericiți”, a declarat tânăra pentru Mail Online.
Suzana a spus că va rezerva o capelă la Londra „unde toți pot veni pentru a-i celebra viața”.
Ea a adăugat: „Nu a existat nici un inel, deoarece inelele sunt lipsite de sens și dragostea pe care o aveam era atât de inexplicabilă, atât de inexplicabilă, încât eram nebuni unul după celălalt.
„Sunt atât de pierdută, atât de confuză, nu cred că asta se întâmplă și că el nu se mai întoarce. A fost cel mai minunat om de pe această planetă și l-am iubit atât de mult”, a mai spus, îndurerată, logodnica lui Victor Spirescu.
Keith Vaz, parlamentarul britanic care l-a întâmpinat pe Spirescu, din funcția de președinte al comitetului pentru afaceri interne al Camerei Comunelor, a declarat pentru Sun Online: „Sunt profund șocat și întristat de această veste care a venit aproape exact la patru ani de când Victor a sosit în Marea Britanie.”