de Olivia Vicol
Luna aceasta, difuzarea programului intitulat provocator „Vin Românii” (The Romanians are Coming) pe Channel 4 a stârnit ecouri puternice în disapora românească din Marea Britanie. Mii de români au criticat pe Facebook și bloguri personale modul deformat în care România a fost reprezentată.
Lor li s-au alăturat: Ambasada României la Londra (care a remarcat la rândul ei deficitul de imagine adus), protestul mut din fața posului de televiziune, precum și trei petiții online susținute de mii de semnatari, ce menționează lipsa de umanitate a programului, instigarea la rasism, și îndeamnă Channel 4 să prezinte scuze comunității românești.
Ca antropolog și emigrant român, am urmărit cu interes reacțiile împătimite ale co-naționalilor mei. Mărturisesc că mă bucură trezirea acestui simț critic și, pentru mine, curajul de a contesta cu tărie un eveniment atât de public, nu arată decât că diaspora română a căpătat încredere în propriile-i forțe.
Am remarcat însă și că, pe cât de convinși au fost românii de caracterul negativ al programului, pe atât de suprins a fost răspunsul realizatorilor. Katie Buchanan, producător executiv, a răspuns scrisorii ambasadorului suținând că episoadele portretizează românii cu demintate și umanitate, și reflectă experiențe diverse.
James Bluemel, regizorul seriei, a declarat la rândul lui, că, după un an de filmare în România, înțelege condițiile din care provin imigranții români și sacrificiile pe care mulți, spune el, sunt nevoiți să le facă. Dacă documentarul empatizează, într-adevăr, cu imigranții împinși de la spate de sărăcie, de ce continuă să irite? Dacă episoadele prezintă doar dramele unor oameni dornici de muncă, de ce ne transformă pe majoritatea, instinctiv, în apărători de moment ai patriei?
Întrebându-mi colegii și prietenii ad-hoc, la un suc, unii au remarcat lipsa de reprezentativitate a programului și au sugerat să arătăm în loc poveștile Alinei Cojocaru, prima ballerina în English National Ballet, sau George Iacobscu, antreprenorul din spatele Canary Wharf.
Din păcate, însă, nu suntem o comunitate formată exclusiv din artiști și antreprenori de excepție, la fel cum nu suntem o comunitate formată numai din persoane fără adăpost.
Câteva voci, neinspirate după părerea mea, au resuscitat argumentul vechi, drag xenofobilor si nationaliștilor cu iluzii de grandoare rasială, cum că, de fapt, documentarul confundă românii cu romii, eternii țapi ispășitori. Episodul al doilea a arătat însă din plin că sărăcia nu discriminează pe criterii etnice. Care rămâne atunci, în emisiunea Channel 4, problema asocierii României exclusiv cu precaritatea?
După părerea mea, implicația că românii vin împinși de la spate de condiții materiale mizere, fie ea și deghizată ca milă, ne răpește dreptul la liberă alegere. Sugestia că nu se putea altfel și românii a trebuit să se despartă de familii și să distrugă prietenii, după spusele regizorului, ne neagă dreptul de a fi vrut în mod activ să emigrăm.
Nu contest aici faptul că România este o țară săracă, ce continuă să sufere de mari inegalități regionale și etnice. Însă reprezentarea românilor exclusiv ca părinți disperați, încântați să adune gunoaiele de pe străzile Londrei, le răpește tutor celor care au plecat privilegiul omenesc de a fi făcut un pas înainte, în mod conștient, și nu doar de a fi primit un șut dat în spate de sărăcie.
Eu însămi am întâlnit români care, la fel ca și Alex „Canadianul”, lucrau „zi-lumină” într-o spălătorie de mașini, iar noapte dormeau în garaje sau în parcări. Această realitate există și nu este cu nimic mai puțin demnă de expunere media decât realitatea medicilor români care lucrează în NHS. Ce lipsește din programul Channel 4 este însă șansa acestor români care lucrează în spălătorii, azile de bătrâni sau firme de curățenie, de a arăta că sunt mai mult decât muncitori gata să facă „orice”.
Prin mila aparentă pe care o afișează față de o Românie disperat de săracă, documentarul reduce condiția de imigrant român la aceea de victimă: pasivă, nefericită, dependentă de afluența britanică. În cadrul studiului doctoral am vorbit cu zeci de români care au făcut sau fac în continuare genul de meserii arătate în documentar și am remarcat cu respect tăria lor, demnitatea în munca pe care o făceau și ambiția de a merge mai departe.
Contrar stilului abordat de Channel 4, ei refuză să se victimizeze. Mulți dintre ei mi-au mărturisit că după ani petrecuți în Marea Britanie, ceea ce continuă să îi țină aici nu e sărăcia lucie din România, ci viața pe care și-au cladit-o peste hotare.
Reacțiile puternice stârnite după două episoade de documentar arată și ele că românii contestă atât victimizarea, cât și exotizarea prin sărăcie pe care o încearcă Channel 4.
Ce ne rămâne de făcut este să ne cerem dreptul la individualitate, navigând totodată departe de argumente rasiste sau infatuate cu mitul unei elite româneaști unic înzestrate. Eu sărbătoresc normalitatea comunității românești, și privilegiul omenesc de a fi ales să emigrez în Anglia la fel ca Sandu, Alex, și Mihaela din ”Romanians are Coming”.
(VIDEO) Naratorul „The Romanians are Coming” reacționează la critici
Tomescu (Partidul Europenilor): „The Romanians are Coming” este incorect
PNL Londra: Documentarul Channel 4, ofensator și dureros pentru românii din UK
