ANAF, această instituție inutilă a statului român care amendează onestitatea, dar care nu reușește să colecteze de la marii șarlatani, a instituit un nou impozit. Impozitul pe nimic pentru românii din străinătate. Adică, chiar dacă veniturile tale sunt zero pe teritoriul glumei proaste căreia unii îi mai spun încă România, tot trebuie să plătești impozit. Cât o fi 20% din ZERO? Pentru ANAF diferă de la an la an. În cazul meu este între 6 și 77.
Poate că aș fi fost mai sceptic dacă cineva mi-ar fi povestit asta. Dar atunci când mi s-a întâmplat chiar mie și, după ce m-am frecat la ochi, m-am stropit cu apă rece și mi-am dat două perechi de palme ca să mă asigur că nu visez, am văzut cu ochii mei cum ANAF mi-a pus poprire pe un cont despre care nici măcar nu mai știam că mai există, am încercat să lămuresc situația.
Nu am avut cu cine, pentru că după ce am sunat la vreo patru numere de telefon și am ajuns printr-o minune dumnezeiască în posesia celui care m-ar fi ajutat, nu mi-a răspuns nimeni. Am mai încercat de vreo 20 de ori, aceeași finalitate.
În ultima zi de vacanță în România, orașul Constanța, poștașul mi-a adus un plic cu antetul organului fiscal român ANAF. Am deschis plicul și am constatat că mi s-a pus poprire pe un cont despre care am crezut că este închis, având în vedere că nu mai fusese folosit de șase ani.
Zicea scrisoarea că astfel statul român va recupera fabuloasa cifră de 224 de lei, aferentă diferențelor de impozit anual regularizat din perioada 2015-2017. Eu am părăsit țara în mai 2012 și de atunci nici nu am mai realizat venituri pe acest teritoriu.
Singura mea ocupație, în vacanțele petrecute în țară, a fost să cheltuiesc bani, nicidecum să îi câștig. Deci am plătit TVA ca tot cumpărătorul, dar nu aș fi avut de ce să plătesc impozit pe venit. Și apoi de ce este inclusă doar perioada 2015-2018? Anii 2013 și 2014 unde sunt? Pentru că dacă tot au continuat să mă impoziteze, nu înțeleg pe ce considerente odată ce nu mai aveam cum să apar ca având vreo sursă de venit, măcar să mă fi impozitat pe toată perioada, mă gândesc.
Scrisoarea era semnată de conducătorul organului, Carmen Moiseanu Filicenco, însă, atunci când am căutat și ceva date de contact ale sale, nu le-am găsit.
Nici hârtia și nici plicul nu conțin nici măcar un număr de telefon unde aș putea cere lămuriri. Așa că am aplat la Google. Am sunat la primele două numere de telefon ce mi-au apărut după căutare: „Apelantul nu poate fi contactat, vă rugăm reveniți”. Am găsit apoi un număr de la relații clienți, dar de la sediul central. Cea de acolo mi-a dat un alt număr de telefon de la Constanța. Inutil. Până la urmă am descoperit că ANAF și-a modificat numerele de telefon, ceea ce angajata de la București părea să nu știe.
Sun la primul număr pe care îl văd și răspunde tot o voce feminină. „Am sunat în legătură cu o înștiințare privind înființarea popririi”. Răspuns: „Nu înțeleg de ce toată lumea sună la mine?”. „Probabil pentru că aveți primul număr din listă?” Sunt îndrumat către Serviciul Colectare și Executare Silită Persoane Fizice. Și sun. Și sun. Și mai sun o dată. Repet operațiunea de vreo 20 de ori. Degeaba.
ANAF Constanța nu are o pagină de Internet și este inutil să suni acolo unde nu îți răspunde nimeni. Ar trebui să mă deplasez la sediul unde, de obicei, spun cei care au luat contact cu lumea fantastică a ANAF România, pierzi vreo 2-3 zile. Nu am timp. Mâine plec în altă țară unde angajații statului te sfătuiesc și îți răspund amabil la telefon pentru orice fel de problemă ai. Acolo plătesc taxe din anul 2013. Acolo am conturile deschise, acolo lucrez și acolo câștig bani. Între timp, în România continui să fiu impozitat pe nimic.
Mircea Maer
ANAF: Nedeclararea domiciliului fiscal în afara țării se SANCȚIONEAZĂ