Menu
in

WizzAir, un nou scandal! Pasagerii cursei Constanța-Londra așteaptă să plece de peste 17 ore. Purtător de cuvânt: „Le-am dat apă și croisante”

Scandal pe aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța. Peste 200 de pasageri așteaptă, de miercuri seară, de mai bine de 17 ore, ca să plece spre Londra cu cursa WizzAir. Zborul era programat aseară, 12 iunie, în jurul orei 21:00, dar de atunci sunt duși cu vorba, spre disperarea oamenilor, potrivit Digi24.

„Trebuia să dormim, să stăm, să ne relaxăm, să mâncăm ceva şi veneam fresh şi plecam. Aşa stăm în aeroport ca fraierii! Nici să ieşim, nici să intrăm nu putem!”, a spus un pasager.

Se pare că zborul a fost anulat din cauza unei defecțiuni tehnice, iar cei peste 200 de pasageri sunt și la această oră în aeroport.

Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Mihail Kogălniceanu a precizat că aeronava companiei WizzAir, care venea din direcția Londra, la aterizare a lovit o pasăre.

„După parcare, comandatul aeronavei a efectuat verificările necesare, considerând că sunt necesare verificări suplimentare din partea unei echipe tehnice de la București. Zborul era programat să decoleze la 20:50. În urma deciziei companiei, zborul a fost reprogramat pentru astăzi, 13 iunie, în jurul orei 11:10. Pasagerilor li s-au oferit băuturi răcoritoare și croissante”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Purtătorul de cuvânt a mai spus că unii pasageri au preferat cazarea în Constanța pe timpul nopții, în timp ce alții au dorit reprogramarea zborului în alte zile.

Zborul este reprogramat acum să decoleze la ora 14:30, potrivit ultimei informări a companiei Wizz Air.

Haos la bordul unui avion în aeroportul Manchester. O femeie a confundat ieșirea de urgență cu… toaleta

Bătaie între mai mulți pasageri într-un avion Wizz Air care decolase de la Luton, avionul a anulat aterizarea din cauza lor

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version