in

Zeci de mii de lire din exploatarea unor tinere. Româncă arestată în Țara Galilor pentru proxenetism

O româncă era patroana unui bordel, în Cardiff, iar în doar nouă luni a reușit să câștige 100.000 de lire din proxenetism. În urma unui raid al poliției din Țara Galilor, bordelul a fost închis.

Nadia Pleșuvu, în vârstă de 37 de ani, din România, era cea care negocia prețurile cu clienții pe WhatsApp și recruta tinere pe care le obliga apoi să se prostitueze.

Tot ea organiza orarul lucrătoarelor sexuale, scrie Mirror.co.uk.

Bordelul funcționa într-un apartament cu trei dormitoare, despre care polițiștii spun că era foarte aglomerat. Mai mult, femeia plătea circa 8.000 de lire sterline pe lună pentru a-și găzdui anunțurile pe un site de escorte numit VivaStreet.

Totodată, femeia publica fotografii, pe site-urile pentru adulți, cu tinerele care se prostituau și ținea un registru pentru fiecare lucrătoare: cât timp petrecea cu fiecare client, tariful cerut și cheltuielile pentru fiecare tânără.

Procurorii au declarat că cel puțin șapte femei lucrau la bordelul condus de româncă. Aceasta a declarat însă că tinerele lucrau de bună voie. În urma anchetei, s-a descoperit că Nadia trimitea o mare sumă de bani în România, mamei și celor trei copii ai săi.

Într-o conversație pe WhatsApp, românca era întrebată de una dintre prostituate: „Cât timp am rămas cu tipul ăsta?” Plesuvu a răspuns: „15 minute”.

Ea a spus că un client plătea 140 de lire sterline pentru o oră cu o femeie, 240 de lire sterline pentru două femei sau 900 de lire sterline pentru toată noaptea cu o femeie.

Tot pe WhatsApp ea îi scria unei fete noi că va trebui să plătească pentru apartament și publicitate și ar lua 50% din suma pe care o câștiga.

Astfel, proxeneta câștiga în jur de 6.000 de lire sterline pe lună din exploatarea fetelor.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO – Noi imagini de la locul crimei din Park Lane. Se poate vedea cuțitul cu care a fost ucis românul Tudor Simionov

Brexit-ul nu va influența dominația mondială a britanicilor. Marea Britanie rămâne în topul națiunilor puternice