„Ce faci mamaie la Londra? Mă operez la ochi maică, e mai ieftin ca în România!”

Declarațiile recente ale unui oficial român, vremelnic stăpân pe banii pentru sănătate ai populației, dovedesc nu numai că respectivul are o problemă cu românii din afara țării, ci și că habar nu are cum funcționează alte sisteme de sănătate din Europa. El are impresia, pentru că nu a dat cifre concrete, că românii din străinătate vin în fiecare vară acasă doar ca să se trateze la urgență, gratis, ei neavând, conform oficialului, asigurări de sănătate nici în România și nici în țările unde locuiesc.



Este greu de imaginat că cineva din Australia sau din Canada nu are altceva de făcut decât să meargă în România pentru a se trata. Așa că rămâne cei din Europa. Așadar, cei care abuzează am fi noi, ăștia care muncim prin UE, plătim o grămadă de taxe, asigurări de sănătate etc, dar mergem, în opinia lui Vasile Ciurchea, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, să ne tratăm, gratis, în România.

Iată ce spune președintele CNAS: „În străinătate, dacă nu ai asigurare medicală, nu îți dă nimeni niciun serviciu. Ți se dă doar urgența minimă astfel încât să nu mori”.

Nu sunt plecat de atât de multă vreme din țară ca să nu îmi mai aduc aminte ce înseamnă Urgența în România. Doar dacă nu cumva în trei ani s-a schimbat total sistemul sanitar de acolo, iar eu nu am aflat. Îmi aduc aminte de un episod din experiența mea de pacient al Urgenței din Constanța.

Prin 2008, o nenorocită de otită îmi sfredelea urechea de simțeam că îmi dau duhul. Nu mai pot aștepta ca să merg la medicul de familie și apoi la specialist, așa că pe la 5 dimineața mă înființez la Urgență, galben și nedormit. Sunt trimis la secția ORL, unde ușa e încuiată. Bat să deschidă. O dată, de două ori, de trei ori. După vreo cinci minute se arată capul buimac de somn al unei asistente.

„Urechea!”, zic eu, nedormit de vreo 24 de ore. „Păi și acum se vine?”, răspunde căpățâna somnoroasă. „Păi nu e URGENȚĂ? Când să vin?” „Puteai să mai aștepți o oră, că termina doamna doctor tura.” „Ia uite, frate, cum de nu nu m-am gândit la programul doamnei doctor”, îmi zic eu. Vine doamna doctor, la fel de buimacă, cine știe la a câta tură de noapte era, că am înțeles că se plătesc mai bine. Se uită în urechea bolnavă și îmi prescrie ampicilină și nu mai știu ce picături pe care îmi repetă de cinci ori să le pun calde în ureche.

După două zile, urechea mea arăta ca o conopidă măricică, dar roșie ca miezul de pepene verde. Durerea era atât de mare încât am avut vreo trei episoade de tentativă de suicid. Am vrut să mă arunc în cap de la etajul opt ca să se oprească o dată. Când m-a văzut un alt medic, și-a pus mâinile în cap.

Nefericită aia trebuia să îmi spună să pun gheață pe ureche, pentru a scădea inflamația și nu picături calde care au agravat-o și mai mult. Plus că antibioticele pe care mi le dăduse nu erau în niciun caz pentru otita mea, așa că făcusem o rezistență încât abia mi-am revenit după o săptămână de injecții cu oxacilină.

Păi la Urgența asta crezi, musiu Vasile, că mă duc eu? Doar pentru că ar fi gratis? Gratis pentru că nu intră bani la buget, dar șpaga nu o pui la socoteală?

Ei bine, spre deosebire de România, în Marea Britanie, dacă ești cetățean european și chiar dacă nu plătești asigurare de sănătate, ești taxat, probabil, doar pentru vreo operație pe creier. Chiar și în acest caz sunt sigur că se va găsi o soluție.

Dar cel mai bun exemplu l-am întâlnit acum vreo două săptămâni.

Eram într-un restaurant românesc. Intră o femeie trecută de 70 de ani, veselă nevoie mare că a auzit muzică populară. Intru în vorbă cu ea și îmi spune că  a venit la copii și că se plictisește în casă așa că se apucase să colinde împrejurimile. „Dar ce faci mamaie, la Londra?”, o întreb. „Am venit să mă operez la ochi, maică!”, răspunde femeia. „Și de ce nu te operezi în România?” Răspunsul: „Aici nu mă costă nimic, în România e prea scump.” „Cum să fie mai scump?” „Aici mă ajută copiii, că ei au asigurare și mă operează și pe mine, în România trebuie să dau la doctor vreo 20 de milioane ca să mă opereze”.

Așadar, nea Vasile, sunteți atât de „eficienți” încât vin bătrânii din România să se opereze la Londra, pentru că este mai IEFTIN. Nu îți este puțină rușine acum pentru ce ai spus?

Mircea Maer

 


Încă un oficial român ne sictirește! „Românii din diaspora se tratează gratis în țară”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Încă un oficial român ne sictirește! „Românii din diaspora se tratează gratis în țară”

Bucătar de Top-Chef: «Tot respectul pentru diaspora»