”Domnule preşedinte, ascultaţi şi vocea Diasporei”, scrisoare deschisă a UJRP

Viena, 7 noiembrie 2015 – Uniunea Jurnaliştilor Români de Pretutindeni, cu sediul la Viena, constituită din jurnalişti care fac publică vocea românilor din diaspora, solicită preşedintelui României, Klaus Iohannis, partidelor politice şi părţilor sociale implicate în negocierile pentru un nou guvern să asculte şi vocea milioanelor de români plecaţi la muncă în străinătate.

Revoluţia #COLECTIV din aceste zile a fost prefigurată anul trecut în diaspora. Primele proteste pentru o altfel de Românie au avut loc în urmă cu un an, în 16 noiembrie anul trecut, la cozile de la secţiile de votare din marile capitale ale lumii. Atunci revolta miilor de români nu a fost limitată la încălcarea dreptului de a vota, ci a vizat corupţia şi hoţia aflate la putere în ţară.

Dar preşedintele ales de diaspora nu a invitat pe nimeni din diaspora la consultările cu reprezentanţii societăţii civile care au avut loc vineri la palatul Cotroceni.

Am aflat cu stupoare că la discuţiile de la Palatul Cotroceni s-au înscris peste 5.000 de reprezentanţi ai societăţii civile. Dacă ar exista în România 5000 de organizaţii civile active, ţara ar arăta cu totul altfel. Realitatea ne arată că societatea civilă din ţară există doar cu numele şi se mobilizeaza rar şi târziu.

Românii care au ales să trăiască în străinătate au cea mai mare experienţă despre cum arată o societate occidentală, ei pot indica cel mai bine lipsurile din ţară. Ei sunt observatorii obiectivi din afara sistemului şi au dovedit asta la alegerile din 2014. Folosiţi experienţa celor care trăiesc afară. Ei sunt maeştrii “lucrului bine făcut”.

Diaspora este alături de România. Pe lângă stârpirea corupţiei, schimbarea clasei politice, promovarea oamenilor competenţi şi cinstiţi, standarde moderne pentru educaţie şi sănătate, pe care le susţin necondiţionat, românii din străinătate au şi propriile lor revendicări care trebuie să stea la baza noilor programe de guvernare.

Ne facem ecoul unor revendicări din partea românilor din străinătate:

– Transformarea consulatelor şi ambasadelor în instituţii care să funcţioneze în sprijinul românilor din străinătate;

Depolitizarea şi denepotizarea numirilor în aceste instituţii, îndepărtarea funcţionarilor aroganţi şi a celor corupţi;

Reducerea taxelor consulare, gratuitate absolută şi sprijinul statului român pentru cei aflaţi în dificultate;

– Desfiinţarea filialelor din diaspora ale partidelor politice corupte din România;

– Alegerea parlamentarilor diasporei numai din rândul românilor din diaspora;

nepromulgarea legii votului prin corespondenţă în forma trunchiată ieşită din Parlament şi introducerea votului electronic.

Acestea sunt doar câteva din numeroasele revendicări din diaspora, care trebuie să fie auzite în aceste zile de maximă atenţie în spaţiul public.

În speranţa că veţi ţine cont de faptul că diaspora are un loc de drept în construirea noii Românii, vă solicităm şi consultarea românilor din străinătate, în forma pe care o veţi considera oportună.

Uniunea Jurnaliştilor Români de Pretutindeni

Sorin Cehan – preşedinte



Domnule preşedinte, ascultaţi şi vocea Diasporei / Scrisoare deschisă a UJRP

 

OCCIDENTUL ROMÂNESC: Uniunea Jurnaliștilor Români de Pretutindeni solicită președintelui Iohannis, să asculte vocea DIASPORE

Ştiri Diaspora: Domnule preşedinte, ascultaţi şi vocea Diasporei!

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

(VIDEO + Galerie foto) Protest la Consulatul României din Londra

Solidaritate. Românii din Londra au comemorat victimele de la Club Colectiv – Galerie foto + VIDEO