Rasism la nivel înalt? ICR se dezice de un proiect după un clip în care o femeie de culoare poartă ia românească

În 2009, înainte de alegerile prezidențiale, Traian Băsescu dădea măsura rasismului la nivel înalt în România. Încă președinte, reales apoi pentru alți cinci ani, Băsescu spunea că s-a simțit mândru atunci când a „creștinat un pui de musulman”.



Medievalitatea gândirii sale nu a fost taxată de electorat, ba dimpotrivă. Românii albi, puri și creștini au apreciat ideile rasiste și xenofobe ale președintelui. Perpetuarea spiritului rasist în România a ajuns astfel în anul 2017, un an înainte de centenarul Marii Uniri de la 1918.

Un eveniment ce ar trebui să fie unul al reconcilierii, nu al urii. Iată însă că un clip al proiectului RomânIA Centenară, gândit de Cristina Chiriac, aruncă România încă o dată în groapa intoleranței.

„Cristina Chiriac a reușit, cu energia și tenacitatea specifice acestui domeniu, să adune alături în proiectul RomânIA Centenară oameni și instituții, ca să pună umărul la promovarea acestui element specific de patrimoniu și atât de frumos de tradiție românească”, scrie Alexandra Bondoc în Jurnalul Românesc, publicație a românilor din Austria.

„Concret, este vorba despre o expoziție itinerantă a costumelor populare românești centenare, vechi de peste 100 de ani, și totodată a fotografiilor surprinse de către Alexandru Zainea, în care actrița Laura Cosoi poartă aceste costume”, se mai arată în același articol.

Clipul de prezentare al evenimentului arată o femeie de culoare purtând o ie românească. Prezența acesteia a indignat într-atât de mult românii din mediul virtual, încât Institutul Cultural Român a refuzat să mai colaboreze cu Cristina Chiriac, după prezentarea de la ICR Londra.

„M-a intrigat și întristat furia cu care prezența unei femei de culoare purtând o ie în clipul de promovare a proiectului a fost contestată de unii conaționali în mediul virtual”, mai scrie Alexandra Bondoc în Jurnalul Românesc.

Am citit îngrozit comentariile unora dintre conaționalii noștri. „Au sluțit-o pe Ileana Cosânzeana”, scria cineva pe Facebook., cu referire la faptul că ia românească este purtată de o femeie de culoare.

După prezentarea de la Londra și scandalul din mediul virtual, Comitetul Director al ICR a hotărât: „După derularea etapei londoneze, solicitările pentru itinerarea proiectului și în alte reprezentanțe ale ICR au fost respinse de Comitetul Director al institutului. În consecință, atât în prezent cât și în programul anului 2018 al Institutului Cultural Român, nu există nici o colaborare cu proiectul «RomânIA Centenară».” Cine face parte din comitetul director ICR?

Liliana Țuroiu – Președinte;

Mirel Taloș – Vicepreședinte;

Krizbai Béla Dan – Vicepreședinte;

Ana Ivan – Secretar General ;

Irina Ionescu – Director general, Direcția Generală a Reprezentanțelor în Străinătate;

Mărgărita Geică – Director, Direcția Programe Interne

Claudiu Ștefan Marin – Director, Direcția Relații Internaționale

Acești șapte oameni au hotărât ca un proiect derulat pe banii unei persoane private ce promova  arta, tradiția și valorile naționale cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire să nu mai fie găzduit de filialele ICR.

Mircea Maer

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marea Britanie: Începe dezbaterea legii privind retragerea din Uniunea Europeană

Șapte români arestați pentru trafic de ființe umane. Au fost salvate mai multe femei