Liderul PSD, Liviu Dragnea, a dat o primă lovitură în Senat, reușind să treacă, în procedură de urgență, legea prin care se elimină 102 taxe și impozite nefiscale. Legea care prevede și eliminarea a 25 de taxe consulare, a trecut cu 89 pentru, o abținere, 17 voturi împotrivă.
Între taxele care ar urma să fie eliminate se află timbrul de mediu pentru autovehicule, taxe la Registrul Comerţului, taxe consulare şi de cetăţenie, taxe pentru cazierul fiscal, taxele radio tv, taxa suplimentară pentru eliberarea paşaportului temporar, taxa pentru pierderea sau modificarea actelor, taxe extrajudiciare de timbru, taxa pentru permisele de pescuit recreativ sau sportiv, taxa pentru serviciile prestate de MAI pentru public, tarifele percepute de Casa Naţională de Pensii.
Astfel, începând cu 1 ianuarie 2017, PSD vrea scoaterea totală a 102 taxe şi impozite. Scopul acestei măsuri este aceea de a eficientiza birocraţia de stat şi odată cu aceasta şi cozile la care românii trebuie să stea, pierzând timp şi energie.
„Cred că toţi vrem ca România să fie un stat puternic, dar un stat puternic este în primul rând un stat în care românii au încredere. Şi, ne place sau nu ne place, dar asta este realitatea, birocraţia este, alături de corupţie, principala cauză a neîncrederii românilor în statul lor. Până acum au fost foarte multe discuţii despre debirocratizare. Toate guvernele au vorbit de debirocratizare şi nu bănuiesc niciun guvern de rea-credinţă. Cred că toţi au dorit să înceapă un proces real de debirocratizare, dar din păcate până acum au rămas doar dorinţe. Principala problemă pe care o au românii o reprezintă numărul diabolic de taxe pe care trebuie să le plătească. (…) Sunt absolut convins că majoritatea dintre dvs ştiţi că multe taxe nu acoperă prin valoarea lor nici măcar costurile sistemului de colectare a acestora. Sunt taxe care consumă, dar care nu aduc venituri la stat, care nu arată decât lipsa de încredere a statului în cetăţeni sau, poate mai rău, intenţia de a-i urmări”, a declarat Dragnea de la tribuna Senatului.
Senatul este prima cameră sesizată, camera decizională fiind cea a Deputaților.
Iată lista celor 25 de taxe consulare care ar urma să fie eliminate:
1. Înregistrarea cererii de eliberare a unei cărţi de identitate sau a unei cărţi electronice de identitate – 15 euro
2. Eliberarea unui paşaport sau a unui titlu de călătorie – 40 euro
3. Redactarea, autentificarea şi revocarea unui înscris, indiferent de natură acestuia: un exemplar – 40 euro, pentru fiecare exemplar în plus – 10 euro
4. Legalizarea semnăturii traducătorului – 40 euro
5. Legalizarea unei copii de pe înscrisuri – 10 euro
6. Legalizarea semnăturii de pe un înscris sub semnătură privată – 30 euro
7. Legalizarea sigiliului şi semnăturii Ministerului Afacerilor Externe român, aplicate pe un act oficial eliberat de autorităţile române care urmează să fie folosit în străinătate, sau a sigiliului şi semnăturii de pe un act oficial străin, care urmează să producă efecte juridice în România – 30 euro
8. Legalizarea sigiliului şi semnăturii autorităţilor competenţe străine de pe un certificat de origine a mărfurilor, de pe o factură comercială şi de pe orice alt document cerut la exportul şi importul mărfurilor din şi în România, în funcţie de valoarea mărfurilor, de fiecare exemplar:
– pentru valori de până la 50.000 euro 300
– pentru valori între 50.001-100.000 euro 600
– pentru valori între 100.001-500.000 euro 900
– pentru valori între 500.001-1.000.000 euro 1.500
– pentru valori peste 1.000.000 euro 3.500 + 0,1% din valoare
9. Eliberarea unei copii sau a unui extras de pe actele aflate în arhivele misiunilor diplomatice sau ale oficiilor consulare, de fiecare pagină – 10 euro
10. Efectuarea unei traduceri din sau în limba română, de fiecare pagină – 30 euro
11. Legalizarea traducerii efectuate – 20 euro
12. Certificarea unor fapte constatate personal de funcţionarul consular – 20 euro
13. Eliberarea unui certificat de cutumă – 30 euro
14. Primirea în depozit a înscrisurilor şi a documentelor prezentate de părţi – 30 euro
15. Înregistrarea căsătoriei la misiunile diplomatice şi oficiile consulare române – 90 euro
16. Înscrierea unui certificat de naştere sau de căsătorie străin în registrele de stare civilă româneşti, în termen de 6 luni de la dată înregistrării naşterii/căsătoriei la autorităţile străine – 90 euro
17. Înscrierea unui certificat de naştere sau de căsătorie străin în registrele de stare civilă româneşti, peste termenul de 6 luni de la dată înregistrării naşterii/căsătoriei la autorităţile străine – 135 euro
18. Procurarea unui duplicat al unui certificat de stare civilă românesc sau a unui extras multilingv al unui act de stare civilă românesc – 45 euro
19. Înregistrarea cererii de înscriere a unei menţiuni pe marginea unui act de stare civilă românesc – 30 euro
20. Eliberarea unui extras de stare civilă – 30 euro
21. Eliberarea dovezii de cetăţenie – 10 euro
22. Procurarea unui act judiciar sau extrajudiciar din ţară sau din străinătate – 30 euro
23. Verificarea autenticităţii unui permis de conducere românesc – 30 euro
24. Apostilarea sau supralegalizarea unui act oficial prin intermediul misiunilor diplomatice sau al oficiilor consulare române din străinătate – 30 euro
25. Alte servicii consulare care nu sunt incluse în prezenţa lista – 30 euro