Daciana Sârbu sare în apărarea medicilor români din Marea Britanie

Eurodeputata Daciana Sârbu le-a scris forurilor medicale britanice și Ministerului Sănătății din Regatul Unit pentru a le solicita să i se alăture în demersul de condamnare publică a atacurilor extremiștilor la adresa personalului medical imigrant, printre care se numără și foarte mulți români, pe care le consideră incorecte și nemeritate, potrivit unui comunicat PSD.



Daciana Sârbu, vicepreședintă a Comisiei pentru sănătate din Parlamentul European, reacționează astfel la afirmațiile recente ale lui Nigel Farage, liderul partidului naționalist UKIP, care a cerut ca toți medicii străini prezenți în Marea Britanie să fie obligați să susțină un test de limba engleză fiindcă „nu o vorbesc prea bine” și a spus că este „scandalos” faptul că proporția medicilor de origine britanică nu este mai mare și că „nu pregătim suficiente asistente și medici la noi în țară”.

Lipsă de personal medical în Marea Britanie. 3.000 de medici străini angajați într-un an

„Ca membră a PE, dar și în calitate de cetățean român, sunt mândră de compatrioții mei care muncesc în spitalele și clinicile din țara dumneavoastră și e nedrept că ei au devenit ținta unor insulte și jigniri”, arată eurodeputata în scrisoarea adresată Asociației Medicilor Străini din Marea Britanie (BIDA), Asociației Medicale Britanice (BMA) și Consiliului Medical General (GMC), precum și lui Jeremy Hunt, ministrul sănătății în cabinetul britanic.

Criticile îndreptate împotriva personalului medical imigrant sunt nemeritate și greșite, arătând o totală lipsă de apreciere pentru munca excelentă a medicilor și asistentelor proveniți din afara Regatului Unit, menționează eurodeputata PSD.

Nigel Farage, UKIP: Medicii care nu vorbesc bine limba engleză să fie dați afară

Daciana Sârbu le solicită autorităților medicale britanice să ia poziție „în mod public împotriva acestui tip de mesaje ofensatoare și xenofobe, care pot afecta imaginea publică a medicilor imigranți și pot influența, în mod nedrept, încrederea pacienților în aceștia”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

16% dintre tineri nu muncesc şi nici nu merg la şcoală

Rețete cu marijuana, noua “fiţă” din gastronomia internaţională