Diaspora a făcut Paștele ACASĂ! Număr record de bilete de avion vândute perioada Sărbătorilor Pascale

Dacă în alți ani românii din diaspora preferau să petreacă Paștele în diferite locuri din Europa, anul acesta foarte mulți s-au hotărât să vină acasă de Înviere.

 

Astfel, potrivit Vola.ro, s-au vândut cu 500% mai multe bilete de avion în acest an față de perioadele obișnuite ale anului, ceea ce nu se întâmpla în alți ani, de Paște.

Cele mai multe plecări au fost din țări în care lucrează și există comunități mari de români, precum Italia, Spania, Marea Britanie sau Statele Unite și Canada.

Pentru perioada Paștelui, prețul mediu al unui bilet către România, potrivit Vola.ro, a fost cu 18% mai mare decât prețul unui bilet din România spre străinătate.

Astfel, cei din diaspora au plătit, în medie, 275 de euro pe biletul de avion care îi aduce în țară, în timp ce românii care au dorit să plece în străinătate de sărbători au achitat în medie 230 euro.

Majoritatea celor care au făcut Paștele în alte țări au preferat city break-urile, în defavoarea vacanțelor mai lungi.

Perioada preferată 29 aprilie – 2 mai, iar în topul destinațiilor sunt Roma, Milano, Londra, Barcelona, Madrid și Paris.

 

Prețul mediu pentru un city break în perioada Paștelui a fost de 490 euro, în creștere ușoară față de anul trecut, când a fost de 470 euro.

 O nouă rută aeriană va lega Marea Britanie de România

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Strigător la cer! Moș Pătru, de 79 de ani, a fost adus să cerșească la Londra!

Român dispărut fără urmă în Londra