Natalia Intotero, noul secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni



Premierul Victor Ponta a semnat miercuri, 23 mai, decretul de numire în funcţie a Nataliei Elena Intotero în funcţia de secretar de stat la DRP, rămas liber după demisia lui Eugen Tomac.

Intotero a mai fost secretar de stat, în 2009, la Ministerul de Externe, în guvernul PSD-PDL.

Natalia Intotero s-a născut la Brad în data de 14 ianuarie 1976. S-a înscris în PSD în anul 2000. A fost preşedintele Tineretului Social-Democrat Hunedoara şi era consilier judeţean şi director al şcolii generale “Horia, Cloşca şi Crișan” din municipiul Brad în 2009, când a fost adusă la Bucureşti pentru funcţia de secretar de stat din MAE. Cu acea ocazie a dat un interviu în Gardianul care a făcut-o celebră!

Este licenţiată în engleză-română şi relaţii internaţionale şi a absolvit masteratul de relaţii internaţionale la Institutul Diplomatic Roman. Este căsătorită cu un om de afaceri italian.

Într-un interviu din 2009, pentru Ziua, Natalia Intotero declara: “Soţul meu este de lângă Roma. El m-a susţinut şi mi-a dat idei despre ceea ce aş putea face în politică, poate reuşesc şi eu să contribui şi să schimbăm ceva în ţara asta prin forţele care le am. Pe partea asta de relaţii externe am început să descopăr un interes în momentul în care mergeam în străinătate cu el şi mă deranja mult când vedeam români care suferă.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Meciul Bute-Froch aduce sute de români în Marea Britanie

UPDATE – Meciul Bute-Froch: Tricolorul României, interzis în sala din Nottingham