Dr. Tommy Tomescu, președintele Partidului Europenilor din Marea Britanie a declarat, într-un comunicat de presă, că Marea Britanie, ca și Austria, vrea să schimbe legislația UE, astfel încât copiii români să nu mai primească alocații la nivelul celor din țara gazdă.
El dă exemplul polonezilor și slovenilor, ai căror copii primesc mult mai mulți bani de la cele două state în cauză, dar care sunt lăsați în pace de autorități, care discriminează românii.
„Cetăţenii români, beneficiari ai alocaţiilor pentru copii se afla pe locul 5 în Austria între statele UE (cetăţenii maghiari primesc de 5,9 ori mai mult, cetăţenii slovaci primesc de 4,3 ori mai mult, cetăţenii polonezi primesc de 2,8 ori mai mult şi cetăţenii sloveni primesc de 1,18 ori mai mult).
Cetăţenii români din Austria (30-60.000) deşi sunt de 2-4 ori mai mulţi decât cetăţenii sloveni (peste 14.000), cer şi primesc doar 11 mil euro faţă de cetăţenii sloveni care primesc 13 mil euro.
22.456 copii ai celor 600 de mii de polonezi, primeau alocaţii pentru copii de la statul britanic într-un raport de 3,74%. Doar 404 copii ai celor peste 100 de mii de români (oficial) primeau alocaţii pentru copii de la statul britanic, într-un raport de 0,3-0,4%. Deci cetăţenii români primesc de aproximativ 10 ori mai puţine beneficii pentru copii decât cetăţenii polonezi de la statul britanic, raportat la numărul lor în Regatul Unit.
Asta arată fie că slovenii/polonezii au de 2-4/10 ori mai mulţi copii, ori că statul austriac/britanic a implemetat un sistem care discriminează în mod direct sau indirect accesul cetăţenilor români la alocaţiile pentru copii sau că majoritatea cetăţenilor români sunt mai interesaţi de muncă decât să stea să ceară beneficii pentru copii.
Migranţii din Uniuniunea Europeană au plătit cu 10% mai multe taxe decât cetăţenii britanici, iar migranţii din noile ţări membre UE au contribuit cu 64% mai mult în taxe în Regatul Unit decât au primit ca beneficii în perioada 2001-2011.
Aceste cifre arata, cât de incorecte sunt declaraţiile ministrului afacerilor externe al Austriei, Sebastian Kurz şi a primului ministru al Marii Britanii, David Cameron care doresc ca românii care plătesc taxe în ţările lor să nu mai primească alocaţii pentru copii dacă copiii lor se afla în România.
Românii au acceptat aderarea la UE ştiind că economia României ar putea fi acaparată de companiile europene, aşa cum s-a şi întâmplat, datorită faptului că au fost amăgiţi că în cazul apariţiei unor dezechilibre economice vor avea dreptul să meargă în alte ţări membre UE şi să beneficieze acolo de aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii acelor state. Majoritatea politicienilor români au dorit aderarea pentru a putea fura din fondurile europene şi a primi comisioane ilegale din privatizarea companiilor româneşti.
România nu a aderat la UE pentru ca companiile austriece să trimită profitul făcut pe spatele românilor în Austria, beneficiind de facilităţile din România, în timp ce statul austriac discriminează cetăţenii români.
În acest moment funcţionează la nivelul Uniunii Europene principiul nediscriminarii cetăţenilor sau firmelor provenite din alte ţări membre UE.
Dacă statul austriac şi britanic doresc să discrimineze, neoferind cetăţenilor români aceleaşi facilităţi şi beneficii că cele oferite cetăţenilor austrieci, atunci nici statul român nu ar trebui să ofere companiilor britanice şi austrice aceleaşi facilităţi fiscale pe care le oferă firmelor româneşti.
Dacă statul austriac şi britanic vor să rescrie regulile alegând doar ce le convine, atunci statul român ar trebui să solicite o nouă regulă prin care statului austriac şi britanic să plătească înapoi către statul român o parte din taxele pe care muncitorul român le plăteşte statului austriac şi britaniac, având în vedere că doar statul român a plătit pentru dezvoltarea acelui cetăţean până la momentul când a devenit apt de muncă.
Apreciez declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis care a spus că nu poate fi pus în discuţie dreptul fundamental la libera circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeană şi a ministrului muncii, Rovana Plumb,de condamnare a ministrului de externe austriac.
Aştept şi o declaraţie a reprezentanţilor statului român, Klaus Iohannis şi Victor Ponta,cu privire la afirmaţia primului ministru David Cameron conform căreia românii care muncesc şi plătesc taxe în Regatul Unit al Marii Britanii nu ar trebui să primească alocaţii de la statul britanic pentru copiiilor, dacă aceştia se afla în România.
Lipsa de reacţie a majorităţii politicienilor români mă face să cred că, singurul lucru de care le pasă este ca partenerii lor din alte state UE să nu scoată la iveală informaţii despre infracţiuni comise de aceştia.
Reprezentanţii statului român au datoria de a anunţa public că vor folosi dreptul de veto la nivelul UE pentru a împiedica orice fel de modificări ale drepturilor conferite românilor în momentul aderării la Uniunea Europeană.
Orice plan de discriminare a muncitorilor români din altă ţară UE va trebui respins, deoarece cei care plătesc taxe şi contribuie la asigurările sociale din ţară gazda membră UE, trebuie să primească aceleaşi beneficii că cetăţenii din ţară gazda.
Dr. Tommy Tomescu
Lider al Partidului Europenilor – UK”
Tomescu (Partidul Europenilor): „A fost o plăcere pentru mine să contribui la eşecul lui Farage”
Cetățenii europeni cer drept de vot în UK. Proiect de lege sprijinit de un lord britanic