in

Se discută despre înăsprirea controalelor la frontierele externe ale UE și despre un registru al pasagerilor companiilor aeriene

Miniștrii de interne din 11 țări europene și ministrul american al justiției, Eric Holder, reuniți la Paris, au căzut de acord duminică să consolideze cooperarea în ceea ce privește controlul deplasărilor combatanților străini și lupta împotriva „vectorilor radicalizării”, îndeosebi pe Internet, informează EFE, citată de Agerpres.

Totodată, participanții la reuniunea internațională privind terorismul și-au manifestat intenția de a revizui Tratatul Schengen pentru a îmbunătăți controalele la trecerea frontierelor externe ale UE.



„Suntem cu toții de acord să stabilim controale aprofundate asupra anumitor pasageri pe baza anumitor criterii”, a spus ministrul de interne francez Bernard Cazeneuve, care a insistat pe necesitatea unui progres în ceea ce privește strângerea de date de la pasagerii companiilor aeriene în cadrul luptei împotriva terorismului.

„Mai întâi trebuie să încheiem foarte rapid discuțiile cu privire la responsabilitatea Comisiei de a intensifica, în conformitate cu actualul drept european, controalele cetățenilor europeni în timpul trecerii frontierelor externe ale UE”, a declarat ministrul de interne francez Bernard Cazeneuve într-o alocuțiune la încheierea reuniunii internaționale privind terorismul, relatează Agerpres.

Reprezentanții Franței, Spaniei, Germaniei, Marii Britanii, Italiei sau Belgiei, între alții, au vorbit despre necesitatea urgentă de a dispune de un registru al pasagerilor companiilor aeriene, fără a încălca însă dreptul la intimitate. Controalele avute în vedere trebuie să se aplice „pe baza unor criterii obiective” și care să respecte „libertățile fundamentale”.

Internetul trebuie să rămână un spațiu al liberei exprimării, dar în cadrul respectării legilor”, a spus Cazeneuve, în condițiile în care participanții la reuniune au pledat pentru o mai mare cooperare cu companiile de internet pentru a garanta retragerea conținutului ilegal de pe rețelele sociale.

Cu puțin înaintea începerii acestei reuniuni, ministrul de interne belgian, Jan Jambon, s-a pronunțat pentru alcătuirea unei „liste europene a combatanților străini” care participă la jihad. „Colaborarea între serviciile din țările noastre este crucială. Trebuie creată o listă europeană a combatanților străini”, a postat ministrul belgian pe contul său de Twitter.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Patron englez: Angajez români, britanicii refuză slujbele

Grevă pe autobuzele din Londra. Vezi ce linii NU sunt afectate!