Scene înfiorătoare, luni, 15 aprilie, la maratonul din Boston, Statele Unite, manifestare tradiţională la care au participat mii de persoane. Două explozii au creat panică în rândul participanţilor, bombele artizanale ucigând 3 persoane şi rănind grav alte 144. Din fericire, niciun român nu a căzut victimă atentatului, iar maratoniştii Nuţa Olaru şi Andrei Flueraşu, participanţi la întrecere, au trecut linia de sosire cu două ore înainte de producerea deflagraţiilor.
Autorităţile americane sunt în alertă după ce două bombe artizanale au fost detonate de interval scurt una faţă de cealaltă de-a lungul traseului maratonului desfăşurat în oraşul Boston, aproape de linia de sosire. Alte două dispozitive explozive au fost descoperite de poliţie şi dezamorsate. Un foc izbucnit la librăria JFK cam în aceeaşi perioadă de timp se presupune că nu a avut legătură cu atentatele.
Deflagraţiile au luat prin surprindere atleţii şi spectatorii, trei oameni fiind ucişi iar alţi 144 fiind răniţi. Dintre cei răniţi cel puţin 10 au avut membre amputate în urma rănilor (mai ales membre inferioare), răni provocate de undele de şoc cât şi de şrapnele.
Unul dintre martorii oculari ai exploziilor a spus despre prima explozie că “suflul a fost atât de puternic, încât aproape am simţit cum îmi smulge capul”.
Atleţii români sunt teferi
Doi atleţi români, Nuţa Olaru şi Andrei Flueraşu, au încheiat cu bine maratonul de la Boston, nefiind răniţi în explozii.
Nuţa Olaru (42 ani), care are şi cetăţenie americană, s-a clasat pe locul 23 la maratonul feminin, cu timpul de 2 ore 42 minute 57 secunde, în timp ce Andrei Flueraşu a ocupat locul 5.136 la masculin, cu timpul de 3 ore 20 minute şi 38 secunde. De altfel, Ministerul Afacerilor Externe a precizat că în exploziile produse în Boston, nu au fost implicaţi cetăţeni români. Nuţa Olaru a văzut scenele de teroare din camera de hotel. Ea a povestit pentru GSP.ro cum a trăit atentatul de la Maraton.
“Sunt bine, eu terminasem cursa de două ore cînd au avut loc exploziile. Stau la un hotel de unde văd linia de sosire. Ieşisem din hotel să văd cum alţi concurenţi ajung la finiş, moment în care s-a produs prima explozie. Eram la 200 de metri de locul respectiv. Toată lumea a început să fugă disperată ca să se salveze. Eu m-am refugiat în hotel împreună cu managerul meu. Îmi tremură picioarele de teamă, dar îi mulţumesc lui Dumnezeu că suntem bine”, a declarat Nuţa Olaru.
Andrei Flueraşu a povestit pentru Gândul.ro că a terminat cursa cu câteva ore înainte de explozia de la linia de final. Competiţia începuse la ora locală 9:30, iar în momentul exploziilor, la ora locală 15:00, mai alergau doar amatorii. “Cât timp am fost eu acolo a fost o cursă minunată, singura problemă fiind crampele alergătorilor”, a precizat Flueraşu.
Maratonistul a spus că este s,ocat de incident. “Sunt deja înapoi la hotel, departe de linia de sosire şi la fel de şocat ca toată lumea să aud vestea asta îngrozitoare. Sînt şi eu la fel de şocat ca toata lumea”, a precizat Andrei Flueraşu. Sportivul român a mai spus şi că traseul Maratonului era foarte bine securizat.
Mesajul lui Barack Obama
Exploziile produse la maratonul din Boston sunt, cu certitudine, un “atac terorist”, au anunţat autorităţile americane.
“Am mobilizat toate resursele necesare, cei responsabili de atacul terorist vor fi aduşi în faţa justiţiei. Restricţii de trafic aerian, telefonia mobilă oprită temporar!”, a anunţat preşedintele SUA, Barck Obama.
Acesta a cerut autorităţilor federale să ofere întregul sprijin autorităţilor statale după atentatele din Boston.
Deasupra oraşului au fost instituite restricţii de trafic aerian ca urmare a exploziilor. Sistemul de telefonie mobilă a fost oprit temporar în oraş – măsură fără precedent – pentru a se evita detonarea vreunui dispozitiv exploziv prin telefon. Pe străzile din SUA au ieşit mii de poliţişti, pe clădiri au urcat lunetişti, americanii traiesc din nou momentele de spaimă de după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.