in

Fost ministru de externe despre acordul umilitor de la Bruxelles: „Marea Britanie creează un precedent periculos”

Fostul ministru de externe Cristian Diaconescu a declarat pentru Digi 24 că acordul UE – Marea Britanie creează un precedent periculos, care i-ar putea afecta direct pe români, dacă Italia, de pildă, ar dori să aplice măsuri similare.

Potrivit Digi24, fostul ministru de externe a declarat că modul în care a negociat România la Bruxelles reprezintă un eșec, dacă nu cumva există pentru țara noastră avantaje care deocamdată nu au fost spuse.

Comunicarea este zero pentru România. S-au anunțat niște câștiguri de parcurs, dar lucrurile sunt neclare”, a spus Cristian Diaconescu. „Eu, ca cetățean, n-am înțeles care e compromisul Marii Britanii către mine”, a adăugat fostul ministru de externe. El a dat exemplul Poloniei, care a obținut, în schimbul acordului său, ca armata britanică să staționeze pe teritoriul polonez, în cadrul măsurilor de întărire a flancului estic al NATO.

Cristian Diaconescu a arătat că prin compromisul la care s-a ajuns cu Marea Britanie se creează un precedent periculos, care ar putea fi folosit și de alte state europene, precum Italia, Franța, Germania sau Spania, ceea ce ar crea probleme serioase, în special est-europenilor.

Citește AICI tot articolul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Iohannis: „Puțini români au planuri concrete de întoarcere în țară”

Rulou cu pui și sos barbeque – VIDEO