Geanina Corondan a luat decizia, la un moment dat, să părăsească definitive țara, alegând Londra. Însă a renunțat la idee.
„Am vrut să plec la Londra, aveam foarte mulți prieteni, mi-am zis că am România mea acolo. Mi-am dedicat o lună căutărilor și întrebărilor, dar am ajuns la concluzia că mi-e foarte dor de țară, că nu pot sta fără limba română mai mult de două săptămâni, nu pot cânta așa cum cânt aici, nu pot grăi, munci, face schimb de priviri pe care să le înțeleg așa ca aici. Prin urmare, vreau să vorbesc și cu ochii”, a povestit Gianina Corondan.
„Trăiesc în România, mă uit în jur, nu-i așa de evidențiată cum ar trebui. Avem oameni de ispravă, care muncesc și cu mâinile, și cu mintea, pe care nu-i punem în valoare”, a mai zis vedeta.
Gianina Corondan e implicată într-un proiect la o televiziune. Astfel, își vede rar prietenii, și atunci întâmplător, pe la diferite evenimente.
Este prinsă cu drumurile pe care le face prin fabricile din toată țara, fie că e vorba de București, Bacău sau Alba Iulia, motiv pentru care întâlnirile sale de odinioară, programate cu prietenii, sunt momentan de domeniul trecutului.
Vizitez fabrici, uzine, locuri. Ba sunt la Alba Iulia, Bacău, București, sunt un pic cam strânsă. Mă întâlnesc cu prietenii doar pe la evenimente. În rest, fiecare pe tarlaua lui. Toți aleargă spre filmările respective și nu ne mai vedem așa în liniște, la o întâlnire ochi în ochi”, a spus Gianina, pentru Libertatea.