Angela Gheorghiu a sărbătorit 20 de ani de la debutul său la Covent Garden din Londra, marți seară, cu spectacolul “La Boheme”, alături de soțul ei, tenorul Roberto Alagna, iar la finalul reprezentației, soprana a fost aclamată de public și a primit un tort din partea instituției.
Managementul artistei a declarat pentru Mediafax că Angela Gheorghiu și Roberto Alagna au mai primit un tort din partea unui admirator, înainte de repetiția de vineri pentru acest spectacol.
După spectacolul “La Boheme”, Angela Gheorghiu a dat autografe zecilor de admiratori. Următoarea reprezentație cu “La Boheme” are loc sâmbătă, la Covent Garden.
“La Boheme” marchează 20 de ani de la debutul Angelei Gheorghiu pe scena Covent Garden, fiind, totodată, după o perioadă lungă de timp, primul spectacol în compania soțului ei pe scena operei londoneze.
Angela Gheorghiu, născută pe 7 septembrie 1965, la Adjud, este un “superstar” al operei internaționale, fiind, totodată, unul dintre cel mai bine vânduți artiști români de muzică clasică. Lansarea sa în străinătate a avut loc în 1992, la Covent Garden, cu “Boema” de Puccini. În același an, ea a debutat pe scenele renumitelor Metropolitan Opera din New York și Opera de Stat din Viena. De atunci, soprana a cântat pe cele mai mari scene ale lumii.
În 2010, Angela Gheorghiu a primit titlul de artista anului la cea de-a 11-a ediție a Classical Brit Awards, la Londra, trofeu pe care l-a câștigat și în 2001. Totodată, în 2010, soprana a fost decorată cu Ordinul “Steaua României” în grad de Comandor.