Menu
in

Cartea – un cadou mereu la modă



Vine Crăciunul, cea mai frumoasă perioadă din an, momentul în care suntem alături de cei dragi, când așteptăm cu nerăbdare să primim și să facem cadouri. Mulți dintre noi am avut dilema asta: ce cadouri frumoase pot să fac de Crăciun? Uneori știi ce-și doresc cei de lângă tine: unii au anumite pasiuni, alții tot felul de dorințe pe care le înșiră pe Facebook, dar mai sunt și acei oameni care, întrebați ce-și doresc de Crăciun, spun că nu-și doresc nimic anume. Ce le luăm celor nehotărâți?

Ai un prieten care citește,  un copil căruia îi place să afle lucruri noi, o prietenă romantică? Cadoul perfect pentru aceștia poate fi o carte rafinată, aleasă cu grijă, de preferat în locul unui om mare de ciocolată care poate fi găsit la orice colț de stradă. Victor Hugo spunea despre cărți că ”sunt prieteni reci, dar siguri”.

Acesta este motivul pentru care ne-am gândit să întocmim o listă cu cărți pe care le-am dărui.

Începem cu Micul Prinț, de Antoine de Saint Exupery – cadoul ideal pentru orice copil, indiferent de vârstă! O carte fundamentală pentru dezvoltarea imaginației, pentru stabilizarea și nuanțarea personalității.

Atitudinea este totul”, de Jeff Keller  – este o carte perfectă pentru cei care n-au auzit în viața lor de dezvoltare personală.

În orasul de aur si argint, de Kenize Mourad – pentru o persoană pasionată de antichități, istorie, vestigii ale vremurilor mărețe și mărturii ale întâmplărilor din timpuri și locuri la care el nu are acces. Cartea este o frescă istorică pe fundalul căreia se țese o poveste de dragoste ca o broderie din alte timpuri. ”În orașul de aur și argint” istorisește destinul unei eroine neînțelese, prima femeie care a jucat un rol în eliberarea Indiei. Kenizé Mourad pune întrebări neliniștitoare despre drepturi și îndatoriri, despre fericire și supliciu, despre libertate și soartă, într-un roman de savurat la fiecare pagină.

Orașe de hârtie”, de John Green este un roman pentru cei puțin aventuriei, ce sunt gata oricând să se îmbarce într-o călătorie nebună în căutarea necunoscutului sau chiar a sinelui. Un roman care are un început plin de adrenalină și care, ușor-ușor, se transformă în ceva melancolic.

Cartea Dezastrul de la Cernobil, de Svetlana Aleksievici (premiul Nobel pentru literatură 2015), este cadoul perfect pentru o persoană pasionată de istorie. Potrivit Publishers Weekly cartea este “o istorie orală mișcătoare a catastrofei din 1986 de la reactorul nuclear de la Cernobîl, în care curajul fatalist și stoic este dublat de un umor incredibil de negru”.

A trăi pentru a-ți povesti viața, de Gabriel Garcia Marquez – pentru omul drag care e fan Marquez, sau pentru cel care visează să devină și el unul.

Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi, de Nikolai Nosov – o carte pe care o poți face cadou celui/celei care zâmbește când își aduce aminte de copilărie.

Fulgi de iubire, de John Green, Maureen Johnson, Lauren Myracle –  poveste de sezon, potrivită pentru sora mai mică sau verișoara adolescentă care iubește cărțile din segmentul dedicat vârstei lor.

O să te țin în brațe cât vrei tu şi încă o secundă, scrisă de celebra ”prințesă urbană” este cadoul perfect pentru o proaspătă mămică.

Cronică de Cotroceni, de Adriana Săftoiu este cadoul ideal pentru o persoană pasionată de politică. Cartea este un fel de jurnal de campanie completat cu numeroase amintiri, ce reconstituie fragmentar acea perioada din viața autoarei, într-o vreme când speranțele renăscute ale multor români se aflau pe un trend ascendent. Iluziile însă nu pot dura o veșnicie. Simple gesturi, evenimente sau scurte schimburi de replici vin să ne sugereze o altă lume, îndeobște nevăzută sub toate fațetele ei, una în care regulile par fluide și imposibil de ordonat, iar deciziile depind prea adeseori de afinități sau aversiuni greu de înțeles. Scrisă cu nerv, cu un spirit de revoltă bine temperat și bazându-se pe iscusința autoarei de a analiza retrospectiv fapte la care a fost martoră nemijlocit, cartea Adrianei Saftoiu se constituie astfel într-o mărturie despre o epocă și câteva dintre personajele ei aflate la putere sau în preajma acesteia, dar și despre ce se poate întâmpla atunci când convingerile personale ajung să se afle în opoziție cu ale celor din jur.

Alege cartea dorită de pe www.cartiromanesti.co.uk. Bifează ”ambalare cadou” din coșul cu produse și noi îți transformăm cartea aleasă în cadoul perfect. Costul acestui serviciu este de doar £0,50. Livrare în 2-3 zile, oriunde în Marea Britanie.

Pentru cei care doresc să răsfoiască o carte înainte de a o cumpăra îi așteptăm la sediul nostru din Cavendish House, 369-391 Burnt Oak Broadway, HA8 5AW, de luni – vineri între orele 10.00 și 16.00, sâmbăta & duminica doar cu programare. Tel 0784 556 4911.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version