Menu
in

Cum să devii propriul tău şef



Beneficiile înfiinţări unei firme sunt la fel de numeroase ca şi dezavantajele. Pe de-o parte poţi prelua controlul asupra muncii tale, de la ce să faci până la când să faci. Cu cât munceşti mai din greu, cu atât mai mari sunt recompensele financiare. Pe de altă parte, te confrunţi cu incertitudinea, iar dacă afacerea nu merge, rişti falimentul.

Rar se întâmplă să ai succes fără ani de oboseală psihică şi fizică determinată de confruntarea cu miile de responsabilităţi pe care le are deţinătorul unei mici afaceri. Conducerea unei afaceri proprii, fie ca întreprinzător independent, fie ca societate cu răspundere limitată, cu siguranţă nu este pentru toată lumea. Dar recompensele succesului sunt fără îndoială satisfăcătoare, nu numai din perspectivă financiară, ci şi dintr-un sentiment de auto-împlinire şi realizare.

În Regatul Unit există trei tipuri de bază de deţinere a unei afaceri – ca întreprinzător independent, în parteneriat şi ca societate cu răspundere limitată. Iată cum poţi deveni întreprinzător independent.

Demararea afacerii

Trebuie să te înregistrezi ca atare în trei luni de la demararea activităţii de întreprinzător independent, altfel rişti să fi amendat de Administraţia Financiară (HMRC). Te poţi înregistra online pe www.hmrc.gov.uk sau apelând nr. 0845 915 4515.

Cel mai important aspect juridic de a fi întreprinzător independent este cel că eşti personal responsabil de toate datoriile contractate de afacerea ta, fie faţă de furnizori sau faţă de guvern (de exemplu, impozite). Dacă nu vei fi în măsură să plăteşti aceste datorii, atunci creditorii tăi, inclusiv guvernul, te pot acţiona în judecată pentru a-şi recupera datoriile prin vânzarea bunurilor tale personale, inclusiv casa ta, chiar dacă aceasta este deţinută în comun cu altcineva. Dacă deţii casa împreună cu un partener sau cu oricine altcineva, asigură-te că aceştia înţeleg şi sunt de acord cu asumarea acestui risc.

Îţi poţi folosi numele tău pentru a face publicitate afacerii tale sau poţi alege un “nume comercial”. Dacă foloseşti un nume comercial, trebuie să-ţi incluzi propriul nume cu caractere lizibile în scrisori comerciale, comenzi scrise pentru bunuri sau servicii, facturi şi chitanţe emise, etc.

Acte juridice de bază

Este esenţial ca documentele juridice pe care le foloseşti să fie pregătite în mod profesionist. Iată câteva reguli:

– Factură – inclusiv termenii privin plata şi penalităţile pentru întârzierea plăţii;

– Termeni şi Condiţii de Vânzare – inclusiv returnări de bani;

– Termeni şi Condiiţii de Cumpărare – inclusiv garanţii privind calitatea şi respectarea standardelor;

– Acord de Confidenţialitate – cunoscut ca ‘Non Disclosure Agreement’ (NDA) – îţi permite să îţi discuţi ideea de afacere cu o persoană fără ca aceasta să ţi-o fure pentru propriul câştig;

– Contract de Agenţie – pentru a permite unui terţ să vândă produse în locul tău în schimbul unui comision.

Întregistrare pentru TVA

În fiecare an guvernul stabileşte un prag de înregistrare pentru TVA (VAT), în acest moment de £73,000. Dacă cifra ta de afaceri din ultimele 12 luni depăşeşte acest prag, sau dacă crezi că cifra ta de afaceri în numai următoarele 30 de zile va depăşi pragul, atunci trebuie să te înregistrezi pentru TVA.

Dacă nu depăşeşti pragul, poţi oricum să te înregistrezi pentru TVA. Principalul beneficiu este că poţi solicita returnarea TVA-ului pentru aprovizionarea făcută. Aceasta poate da potenţialilor clienţi şi furnizori impresia că afacerea este mai mare decât este în realitate – unele companii doresc să aibă de-a face numai cu entităţi care sunt înregistrate pentru TVA.

 

Av. Lukasz Kazmierczak

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version