Menu
in

„Florin Piersic… pur și simplu!”

Florin Piersic, unul dintre cei mai iubiți și apreciați actori români, cu zeci de roluri interpretate în teatru și film, cu sute de apariții în emisiuni TV, vine la Londra pe 14 septembrie, cu un spectacol extraordinar intitulat “Florin Piersic…Pur și simplu!”.



Spectacolul meu înseamnă poezie, înseamnă o istorie a teatrului în care, alături de mine, îi pomenesc celor prezenţi pe unii dintre cei mai mari artişti ai acestei ţări. Vin în faţa publicului cu dorinţa de a-l sensibiliza, de a transmite un mesaj de frumos, de bucurie, de speranţă şi, dacă până la sfârşitul celor aproape două ore văd zâmbetul pe faţa lor sau lacrima în colţul ochilor, înseamnă că mi-am atins scopul”, a declarat Florin Piersic despre spectacolul de la Londra.

Timp de aproape două ore, Florin Piersic va spune poveşti în româneşte, va depăna amintiri din impresionanta sa carieră, vă va face să râdeţi în hohote şi va cânta melodii compuse special pentru el de Dan Iagnov.

Vor avea loc două reprezentații, la Leicester Square Theatre, prima de la ora 13.00, iar cea de-a doua de la ora 15.30.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version