Menu
in

Horațiu Mălăele revine la Londra în primul spectacol al „Poveștilor spuse-n româneşte” din 2014

Seria Poveşti spuse-n româneşte care i-a adus în anul 2013 la Londra pe Ion Caramitru, Horaţiu Mălăele, Adrian Naidin, Mircea Diaconu, Alexandru Repan, Mimi Brănescu, Mirela Oprişor, Vlad Zamfirescu şi Oana Pellea continuă și în 2014.

Caramitru – Mălăele, câte-n lună şi în stele, Variaţiuni enigmatice, Dumnezeul de a doua zi şi Vocea umană sunt spectacole bijuterii care s-au jucat în premieră la Londra, cu săli pline şi au fost primite cu entuziasm de publicul român şi britanic din Londra, se arată într-un comunicat de presă al Claudiei Cîrlig, promoterul evenimentului.



Sunt un orb,  recitalul extraordinar al îndrăgitului actor Horaţiu Mălăele, se va juca în două reprezentaţii, pe 22 februarie 2014, la Leicester Square Theatre. Sunt un orb este un one man show in care actorul- interpret- improvizator Horaţiu Mălăele, singur pe scenă, recită, povesteşte, glumeşte, tace. Este un dialog intens care reuşeşte să capteze permanent atenţia publicului dinsală şi să captiveze.

Spectacolul se joacă cu săli pline în toată lumea, de la Bucureşti la Toronto şi Tel Aviv sau Paris, fiind prezentat în premieră în Londra.

Horaţiu Mălăele este actor, regizor de teatru şi film şi caricaturist român. A interpretat numeroase roluri în teatru, teatru TV, film şi televiziune, a regizat spectacole de teatru remarcabile şi filme într-un stil personal, cel mai cunoscut fiind Nunta mută.A expus peste 3000 de caricaturi în 36 de expoziţii naţionale şi internaţionale.

Ofertă de bilete reduse! Cele două reprezentaţii cu Sunt un orb vor avea loc de la 14.30 şi 16.30, iar biletele au fost puse deja în vânzare pe http://www.leicestersquaretheatre.com/. Nu rataţi până la finalul anului o ofertă de bilete reduse de doar 15 lire.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version