A doua parte a unuia dintre cele mai vizionate documentare de călătorie ale ultimilor ani, Wild Carpathia, va putea fi vizionată, în avanpremieră, pe 5 iunie, într-o proiecție la Academia Britanică de Film, realizată cu sprijinul Institutului Cultural Român. Wild Carpathia II – From the Mountains to the Sea, este o călătorie de-a lungul zonei românești a Dunării, de la Porțile de Fier și până în Deltă.
Documentarul este regizat de Alasdair Grant de la Almond Films și prezentat de Charlie Ottley. Al doilea episod îi are ca personaje principale pe Principesa Margareta de România și pe Ivan Patzaichin, canoistul multiplu campion olimpic.
Producătorul este, și de această dată, cunoscutul post de televiziune Travel Channel, care a cooperat cu Autoritatea Națională pentru Turism din România.
Premiera oficială a documentarului, tradus în 21 de limbi, va avea loc în luna septembrie, în peste 130 de țări. Avanpremiera de la Londra va avea loc pe 5 iunie 2013, la ora 18.30, la Academia Britanică de Film și Televiziune, 195 Piccadilly Londra W1J 9LN.