Menu
in

Jules Verne, scriitorul care a văzut viitorul acum două secole



Mulţi autori de romane science-fiction au prevăzut unele invenţii sau modul în care se va schimba în timp societatea noastră. Puţini au fost însă aşa vizionari precum Jules Verne, scriitorul care ne-a înseninat copilăria cu romanele sale de aventuri, dar pe care îl putem reciti acum cu alţi ochi, pentru a observa cum a intuit el evoluţia tehnologiei şi ştiinţei.

Considerat de unii părintele genului SF, Jules Verne este al doilea cel mai tradus scriitor străin, fiind doar în urma Agathei Christie, cu 4.223 de traduceri în 148 de limbi, potrivit statisticilor UNESCO. Totodată, o mare parte a operelor sale au fost transpuse pe micul ecran.

Jules Verne s-a născut la 8 februarie 1828 în Nantes (Franţa).  În copilărie, în timp ce îşi petrecea vacanţele de vară pe o insulă vecină cu râul Loara, Jules şi fratele său Paul, închiriau frecvent o barcă cu un franc pe zi. Navigând de-a lungul răului, el şi-a dezvoltat maginaţia, aşa cum s-a descris în scurta biografie „Amintiri din copilărie şi tinerețe”. Jules Verne a murit în 1905 în urma unor complicaţii provocate de diabet, lăsând în urmă o operă literară prolifică şi o viziune care avea să schimbe lumea.

Scrierile lui Verne au revoluţionat ştiinţa. În operele sale el a vorbit despre viitor, spaţiu, aer şi călătoria în adâncurile mării.

Din acest punct de vedere, este dificil să spunem dacă el a prevăzut ce avea să fie în viitor, unde avea să ajungă progresul tehnologic, sau dacă imaginaţia lui este cea care i-a influenţat pe alţi inventatori şi a făcut posibilă această evoluţie.

Câteva exemple de invenții din imaginația lui Jules Verne care au prins viață:

1. Submarinele electrice.Una din cele mai cunoscute romane ale sale,2.000 de leghe sub mări(1869), îl prezintă pe Căpitanul Nemo străbătând oceanele lumii la bordul unui submarin electric gigant, Nautillus. Submarinul avea săli luxoase şi era alimentat cu energie electrică. În 1964 a fost construit acest submarin, Alvin, care, deşi mult mai mic, putând găzdui doar 3 persoane, funcţionează pe un principiu similar, fiind alimentat cu baterii.

2. Emisiunile de ştiri. În 1889, Jules Verne a scris un articol, intitulat „În anul 2889”, unde descria presa viitorului. În locul clasicelor ziare, abonaţii vizionau un program în care reporterii discută cu oamenii de ştiinţă şi cu politicienii despre cele mai importante evenimente ale zilei.

Primul program de ştiri televizate a fost difuzat abia în 1920, deci după 30 de ani de la momentul în care scriitorul a descris această formă de comunicare în masă.

3. Velele solare. În 1865, în romanul De la Pământ la Lună”, Jules Verne a scris despre o navă spaţială alimentată cu lumină. Azi există ceva similar – velele solare.

Pe 21 mai 2010, în cadrul misiunii Ikaros, Japonia a lansat cu succes o velă de acest fel, pentru a cerceta planetele din apropierea noastră. Vela, cu o lăţime de 14 metri, funcţionează cu energie solară.

4. Modulul lunar. Jules Verne a descris tot în romanul De la Pământ la Lună„proiectile” care erau folosite pentru a transporta pasagerii pe Lună.

Acestea erau ataşate la „tunuri uriaşe” care când erau trase ajutau „proiectilul” să învingă forţa gravitaţiei, scriitorul folosind de obicei descrieri destul de detaliate ale tehnologiei imaginate în cărţile sale.

Acum există modulele lunare, cu care NASA a reuşit să ajungă pe Lună. Aceste capsule în care stau membrii echipajului sunt ataşate la rachetele care le propulsează şi le transportă la destinaţie, exact cum îşi imaginase sciitorul francez acum aproape 200 de ani.

5. Reclamele scrise pe cer. Atent observator a lumii din jurul său, Verne a intuit şi viitorul promiţător al reclamelor, iar în articolul „În anul 2889”, el a descris o nouă metodă de anunţuri publicitare similare scrisului pe cer.

„Toţi au observat aceste anunţuri uriaşe reflectate de nori, erau aşa de mari că puteau fi văzute de populaţia unor întregi oraşe sau chiar a unei ţări întregi”, scria Jules Verne.

Scrisul pe cer a fost folosit prima dată în 1930, de Skywriting Corporation din Statele Unite, iar printre primii clienţi s-a numărat compania Pepsi-Cola.

6. Videoconferinţele. Tot în articolul „În anul 2889” Jules Verne a descris „fonotelefotul”, un precursor al tehnologiei care permite acum organizarea videoconferinţelor, sistem ce face posibilă conectarea unor persoane aflate la mare distanţa unele de altele.

Iată cum îşi imagina scriitorul această tehnologie, care a devenit realitate mult mai devreme decât şi-a închipuit el: „Fonotelefotul transmite imagini prin intermediul unor oglinzi sensibile conectate cu fire”.

Librăria ”Cărți Românești” din Marea Britanie are acum în stoc 6 titluri de Jules Verne:  20.000 de leghe sub mări” (1869), ”Căpitan la 15 ani”, Cinci săptămâni în balon” (1863), „De la Pământ la Lună” (1865), „O călătorie spre centrul Pământului” (1864), ), „Ocolul Pământului în 80 de zile” (1873).

Cărțile pot fi comandate:  fie online (www.cartiromanesti.co.uk), fie prin telefon – 0784 5564911, fie de la sediul din Londra: Cavendish House, 369-391 Burnt Oak Broadway, Edgware, HA8 5AW.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version