Menu
in

Mărgineanu la Londra: „Mie mi se pare că Europa e o țară mică”

Mihai Mărgineanu a făcut un show de excepție pe scena The Alice Pub din centrul Londrei. Organizarea Ro UK Events Ltd a fost impecabilă, iar publicul și artiștii au interacționat de minune.

La câteva minute după ieșirea din scenă, Mihai Mărgineanu a avut amabilitatea să acorde un interviu pentru cititorii Ziarului Românesc.

Prima dată într-un concert la Londra?

„Da, pentru mine e prima dată când vin într-un concert la Londra. Am mai fost la Londra, la alte concerte, de exemplu la Robbie Williams.”

Cum te-ai simțit printre românii din Londra?

„Wow… excelent. E prima dată când vin într-un club și se creează o astfel de atmosferă.”

Cum ți s-a părut publicul, în comparație cu cel din România?

„Publicul de aici e identic cu cel din România. Nu cred că e nici o diferență, e vorba de cât chef au ei să se distreze și decât chef avem și noi să ne distrăm. Și dacă se pupă și se îmbină semnele, plus cu minus și minus cu plus, dă pe plus până la urmă.”



Cum ai simțit publicul în seara asta?

„Foarte bine și foarte aproape. Mi s-a părut incredibil că toată lumea știa toate cântecele. Asta e foarte bine și m-am simțit flatat.”

Crezi că le-au auzit aici sau crezi că le știau deja?

„Cred că le știau deja din țară, dar asta e foarte bine pentru că în momentul în care reții o melodie înseamnă că ți-a plăcut, iar asta pentru mine este flatant.”

Poți cânta pentru englezi?

„Categoric da! Chiar dacă eu cânt în română am spectatori de foarte multe nații, chiar dacă nu înțeleg o iotă din ceea ce le zic. Am două fane înrăite, una-i în Germania, care ascultă în fiecare zi discul meu, deși nu înțelege nimic din ceea ce cânt eu. Și asta o știu pentru că vis-a-vis de ea locuiește un român care-i un amic de al meu, și-mi spune că femeia aia nu e sănătoasă la cap, ascultă în fiecare zi muzica mea neînțelegând nimic.”

„Mai am o fană englezoaică, are vreo 60 și ceva de ani și este instructoare de zbor la Tuzla și e foarte supărată că nu înțelege limba română și nu pricepe de ce oamenii râd când vin la mine la concert. Ea a fost la câteva concerte de ale mele. Deci, am cel puțin două fane de altă naționalitate.”

Călătorești mult? Cânți pentru românii din Diaspora?

„Da, călătoresc mult. De fapt ieșirile afară din țară nu mi se mai par călătorii, faci patru ore până la Londra și două ore și puțin până la Roma. Mai degrabă, pot spune că în țară călătoresc, de exemplu cât fac de la București la Timișoara cu mașina, ajung la Hong Kong cu avionul.

În seara asta am ascultat cântece noi pentru mine. Ce alte noutăți are Mărgineanu?

„Noutățile sunt multe, noi am cântat în seara asta foarte puține cântece noi. Cred că am vreo 20 de reinterpretări a unor cântece mai vechi și de compoziții proprii pe care nu le-am cântat până acum. Publicul nu s-a putut bucura de ele pentru că avem foarte puțin timp, la un concert de genul ăsta timpul e foarte scurt. Ca să se poată auzi tot ce e nou, avem nevoie de un concert cu bilet într-o sală de spectacol; într-un pub e mai greu. Nu poți cânta prea mult pentru că nu e cinstit față de oameni. Pot cânta ca și experiment, dar pentru asta trebuie să-i anunț și să pot vedea ce reacție au ei. Dar în seara asta nu am avut timp. Într-o oră și jumătate nu am timp să dau și piese noi. Nu poți stoarce publicul, oamenii au și ei nevoile lor.”

Am văzut o trupă foarte bună în spatele tău. Acum ani de zile l-am văzut pe Mărgineanu la televizor cu o chitară, acum te văd cu o trupă senzațională în spate.

„Da, oamenii sunt foarte buni. Și nu a făcut nimeni casting pentru a ne întâlni. Ne-am întâlnit pur și simplu. De exemplu cu violonistul Cristi Horea m-am întâlnit acum 10 ani de zile la Vama Veche și de atunci cântăm împreună. Pe 10 iulie, într-o seară, el era cu vioara și cu sora lui, într-o stare avansată de oboseală, eu cu mai mulți prieteni din muzica românească și ne-am pus pe cântat până a doua zi pe la 12.00. Și de atunci am rămas hai să spunem prieteni, că pentru mine colaboratori sună urât. După care a apărut Chiba, la bas, Nicu la percuție, iar ultimul care a intrat în trupă a fost Florin Ionescu, pentru că ne gândeam că nu avem nevoie de tobe. Dar s-a nimerit într-o seară ca el să se ocupe de sunet și și-a pus și el niște tobe și de cinci ani de zile cântăm împreună.”

Ce pregătește trupa în viitor?

„Știi cum îl faci pe Dumnezeu să râdă? Îi povestești planurile tale de viitor. Și râde.”

Aveți ceva în lucru?

„Vreau să le fac un cadou prietenilor mei din trupă, să fac un spectacol în București dedicat celor zece ani de live. Și o dată cu asta vreau să înregistrez piesele noi în studio, după care să le scoatem pe un disc de zece ani.”

Vei păstra aceeași rădăcină, aceeași linie melodică?

„Da, rămânem la aceeași rădăcină, pentru că eu în sinea mea eu sunt un rocker convins și ascult mult rock 2/4, cum vorbesc toboșarii, dar numai cântând muzica asta mă simt bine. Nu mă simt bine cântând altă muzică, asta-mi place și asta o cânt cu drag și probabil că de aia mă aplaudă lumea.”

Cum vezi viața de emigrant?

„Mie mi se pare că Europa e o țară mică și nu cred că ne mai numim emigranți. Emigranți eram altă dată, când nu ne mai puteam întoarce. Acum nu ești emigrant, acum locuiești în altă parte. Mi se pare mai emigrant ăla care pleacă de la Vaslui și locuiește la București, că face mai mult până la Vaslui.”

Te-ai gândit să te muți în altă țară?

Categoric, m-am gândit și cu siguranță o să mă mult la un moment dat în altă țară. Probabil că undeva la munte pe malul mării. Nu m-am gândit exact unde dar cam asta ar fi ideea.

Cum ți s-a părut organizarea concertului din această seară?

Extraordinară. Mai puțin firma englezească de echipamente de sunet, a avut o mică scăpare, dar din partea română totul a fost perfect, iar Florin (RO UK Events – n. red.) își face treaba foarte bine. Și stând de vorbă cu el mi-am dat seama că omul va avea succes mare de acum pentru că, în afară de imagine, este o persoană de bună-credință. În momentul în care ești de bună-credință, în timp faci treabă bună.

Vă mai întoarceți la Londra?

„Pai eu nu pot veni neinvitat. Dar pot spune că m-am simțit excelent și sigur mă voi întoarce cu mare drag să cânt pentru publicul de aici.

Deocamdată, nu știu să vă spun când mă voi întoarce pe meleagurile londoneze, dar vor veni Bobo și Văncică. Eu plec la Viena marți, ajung luni în București și a doua zi iau avionul spre Viena. După Viena plec la Iași și după la Brăila. Și după plec să mă relaxez în Hong Kong.”

A consemnat: Mircea Maer

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version