Presa britanică descrie spectacolul “Călătoriile lui Gulliver” semnat de regizorul Silviu Purcărete, care are reprezentaţii la Festivalul Internaţional de la Edinburgh (9 august – 2 septembrie), ca fiind o operă viscerală şi curajoasă, ce nu va ieşi, pentru mult timp, din mintea spectatorilor, scrie edinburghspotlight.com, potrivit Gândul.
“O femeie îmbrăcată în cal boţeşte pagini din opera lui Jonathan Swift. Din imaginile spectacolului montat la Teatrul ‘Radu Stanca’ din Sibiu, este clar că opera regizorului Silviu Purcărete ‘Călătoriile lui Gulliver’ este departe de a fi o adaptare mot a mot a ‘Călătoriilor lui Gulliver'”, scrie edinburghspotlight.com.
Aceeaşi publicaţie scrie că, de fapt, spectacolul este o colecţie de tablouri care “au de-a face mai mult cu teatrul corporal decât cu arta dramatică tradiţională”. “Starea este, mai degrabă mizantropică. Nebunia existenţei umane este, în acest spectacol, la paradă, fie că este vorba de bătrâneţe, cu suflul ei bolnăvicios, sau de ultimul lot de copii nou născuţi, ce va perpetua o specie nedemnă”, scrie edinburghspotlight.com.
Potrivit acestei publicaţii, viziunea lui Purcărete este una a grotescului în varianta sa grandioasă, cu ajutorul unor actori experţi în mişcarea corporală expresivă şi în mânuirea de marionete. “Dialogul în limba română este minimal şi este ori supratitrat ori tradus cu ajutorul unui voiceover”, mai scrie publicaţia online.
Astfel, potrivit jurnaliştilor britanici, spectacolul “Călătoriile lui Gulliver” nu are ca miză respectarea firului narativ a textului original, ci este o producţie “foarte vizuală, o lume a visului”. Printre întâmplările groteşti ce sunt ilustrate în spectacol se numără tortura unei prostituate sau maniera în care este gătit un bebeluş. “Imaginile sunt deseori şocante şi mereu memorabile”, mai scrie aceeaşi publicaţie, care notează că această lumea stranie nu este lipsită de umor.
“Deşi au rădăcini adânci în absurd, câteva scene, care prezintă diferenţa dintre uriaşul Gulliver şi liliputani sunt pline de umor şi excelent realizate, cu ajutorul jocului de umbre sau mimei”, mai notează autorul cronicii.
“‘Călătoriile lui Gulliver’ nu este o producţie pentru cei care se aşteaptă la o ilustrare fidelă a textului lui Jonathan Swift (…) Cu interpretarea unică şi viscerală a câtorva teme morbide din carte, Teatrul ‘Radu Stanca’ din Sibiu a creat o operă curajoasă care rămâne în mintea spectatorilor. Şi, cu virajele de la scenele ce ilustrează nihilismul gol de sens şi sentiment la cele de nebunie ludică, (spectacolul) pare a fi genul de operă de care Swift însuşi s-ar fi bucurat”, mai scrie edinburghspotlight.com.
“Călătoriile lui Gulliver” va avea reprezentaţii la Festivalul de la Edinburgh până pe 20 august, la The King’s Theatre.
“Undeva la Palilula” , premiera la Festivalul de Film East End
“Călătoriile lui Gulliver” este un proiect cultural iniţiat în urmă cu trei ani, în parteneriat cu Festivalul de la Edinburgh, şi finanţat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, care a constat într-o serie de ateliere ce şi-au găsit finalitatea în acest spectacol. Din distribuţia spectacolului fac parte Veronica Arizancu, Diana Fufezan, Raluca Iani, Tomohiko Kogi, Alexandru Malaicu, Adrian Matioc, Serenela Mureşan, Adrian Neacşu, Eduard Pătraşcu, Cătălin Pătru, Ofelia Popii, Cristina Ragos, Natalie Sigg, Ciprian Scurtea, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Corina Vişinescu şi Alexandru Nicoară.