Menu
in

Roman Abramovici își vinde în grabă proprietățile de lux din Londra

Chris Bryant, parlamentar laburist britanic, a anunțat marți seară, 1 martie, că oligarhul rus Roman Abramovici și-ar fi scos la vânzare două proprietăți de lux din Londra, potrivit The Guardian.

Parlamentarul laburist, șeful comisiei privind standardele din Camera Comunelor, susține că oligarhul rus, care are și cetățenie israeliană, ar vinde pe grabă pentru a evita eventualele sancțiuni luate de Marea Britanie – una dintre ele fiind chiar înghețarea averilor.

„Cred că Abramovici e speriat de sancțiuni, de aceea își vinde mâine (miercuri – n.red.) casa și un alt apartament. Mă tem că ne ia prea mult timp (să impunem sancțiunile asupra oligarhilor ruși – n.red.)”, a spus parlamentarul britanic în Parlament.

Negocieri ruso-ucrainene la Gomel, Belarus. Oligarhul Roman Abramovici ar fi prezent

Abramovici, considerat un apropiat al lui Putin, este și proprietarul clubului de fotbal Chelsea FC din capitala Angliei.

Guvernul britanic a anunțat luni, 28 februarie, un pachet de sancțiuni care țintește 120 de afaceri și oligarhi. Nu e clar la acest moment dacă Abramovici e vizat de sancțiuni direct sau prin intermediul companiilor pe care le controlează.

Roman Abramovici și-a construit averea pe seama petrolului rusesc, el având o licență de exploatare a hidrocarburilor din nordul Rusiei, zonă unde a fost și guvernator în anii 2000.


…Roman Abramovici își vinde în grabă proprietățile de lux din Londra…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version