Menu
in

Taxa de roaming va fi eliminată complet în UE din vara anului viitor

Oficialii de la Bruxelles au clarificat neînțelegerile provocate de normele privind roamingul. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a explicat că, așa cum s-a aprobat, taxa de roaming va dispărea complet din vara anului viitor.

Până atunci, operatorii de telefonie mobilă pot oferi scutiri de minimum 90 de zile pe an. Unele companii au început deja să aplice eliminarea taxei pentru convorbirile efectuate în străinătate, în țările Uniunii Europene. Precizările vin după ce o parte din presa europeană a scris că taxa de roaming nu va fi eliminată, ci suspendată 90 de zile pe an.

Convorbirile telefonice sau SMS-urile în spațiul Uniunii Europene vor fi gratuite de anul viitor, dacă se încadrează în anumite limite. Persoanele care vor folosi serviciul roaming nu vor plăti nimic pentru 30 de zile consecutive, iar pe parcursul unui an întreg, perioada de convorbiri fără taxă va fi de 90 de zile, potrivit unui proiect al Comisiei Europene, care ar trebui aprobat în luna decembrie.

Mai mult, dacă firmele de telefonie suspectează că un client abuzează de roaming, acesta poate fi taxat cu 4 cenți pe minut, 1 cent pe SMS sau 0,85 de cenți pe megabite.

Margaritis Schinas, purtător de cuvânt al Comisiei Europene: „Am fost surprinși să constatăm că una dintre propunerile de succes ale Comisiei a fost greșit interpretată de o parte a presei. Vreau să fiu foarte clar: am decis eliminarea roamingului. Nu mai trebuie să plătiți din iunie 2017. Roamingul înseamnă să călătorești, să circuli în interiorul Uniunii Europene, să mergi în vacanță. În medie, europenii călătoresc 12 zile pe an. Comisia, prin normele de aplicare, a decis eliminarea taxei de roaming pentru minimum 90 de zile pe an pentru milioanele de oameni care călătoresc: studenți, turiști, oameni de afaceri. Aceștia au nevoie de protecție, nu clienții care locuiesc permanent în străinătate și au abonament acasă.”

Sursa: Capital.ro



CITITI MAI MULT:

Scad tarifele serviciilor roaming. Vezi de când vei vorbi mai ieftin pe mobil

Fără tarife de roaming în UE din 2017

Primul pas către eliminarea tarifelor de roaming în Uniunea Europeană

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version