in

Fără tarife de roaming în UE din 2017

Din iunie 2017, toţi cei care vor călători în interiorul statelor membre ale Uniunii Europenevor achita aceleaşi tarife de telefonie mobilă ca acasă, potrivit unui acord preliminar la care au ajuns reprezentanţii UE.



Documentul prevede în acelaşi timp, înainte de această etapă, o reducere a tarifelor la roaming începând cu aprilie 2016.

Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul oficial al Uniunii Europene, Parlamentul European, Consiliul Europei şi Comisia Europeană au ajuns la o înţelegere privind introducerea unei pieţe unice în telecomunicaţii, care presupune eliminarea tarifelor de roaming şi accesul egal la internet pentru toţi utilizatorii din spaţiul comunitar, scrie avocatnet.ro.

Concret, începând cu 15 iunie 2017, toţi cei care vor călători în cele 28 de state membre UE se vor bucura de aceleaşi tarife de telefonie mobilă ca acasă, fără niciun alt cost suplimentar. Spre exemplu, minutele şi SMS-urile incluse în ofertele operatorilor de telefonie din ţară, precum şi traficul de internet, vor putea fi folosite fără restricţii, fiind practic similare utilizării lor pe teritoriul României.


Primul pas către eliminarea tarifelor de roaming în Uniunea Europeană

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Fata dispărută a fost găsită în Spania. Poliția face apel pentru găsirea presupusului răpitor, cetățean român

UPDATE: A dispărut în nord-estul Londrei. Familia este disperată! Cine are informații poate contacta Ziarul Românesc