Menu
in

UPDATE – CONCURS! Zboară gratis în România cu Blue Air și Ziarul Românesc. Nu uita să iei cuvântul cheie din ziarul de sâmbătă



Compania aeriană Blue Air România, împreună cu Ziarul Românesc Weekly, vă oferă șansa de a câștiga o călătorie gratuită tur-retur Marea Britanie – Romania.

REGULAMENT DE PARTICIPARE LA CONCURS

Organizatori: Ziarul Românesc Weekly & Blue Air România, Smart Flying

Durata concursului și aria de desfășurare: concursul se derulează în perioada 9 mai – 30 mai 2015. Concursul se desfășoară pe întreg teritoriul  Marii Britanii

Condiții de participare: are drept de participare orice persoană care îndeplinește următoarele condiții:

–  cetățeni români/străini, care locuiesc pe teritoriul Marii Britanii și  care au împlinit vârsta de 18 ani la data începerii concursului;

– sunt de acord cu publicarea numelui în Ziarul Românesc, print/online în cazul în care este desemnat câștigător al concursului

– confirmă că a citit și înțeles prezentul regulament și că este de acord în totalitate cu termenii și condițiile stipulate în acesta

nu pot participa la acest concurs angajații Ziarul Românesc Weekly (parte a My Own Media Ltd) și nici angajații Blue Air România

– dreptul de participare la concurs este anulat automat în situația în care o persoană furnizează date sau informații false, incomplete, eronate sau necorespunzătoare în completarea talonului

Mecanismul concursului:

1 – căutați cuvintele cheie în fiecare săptămână, în Ziarul Românesc. Vor fi publicate cuvinte cheie în fiecare dintre următoarele apariții ale Ziarului Românesc: 9 mai, 16 mai, 23 mai și 30 mai.

2 –  decupați cuvintele cheie

3 – în ediția din 30 mai a Ziarului Românesc vom publica, pe lângă cuvântul cheie al săptămânii, un talon pe care veți lipi cuvintele cheie astfel încât să formeze o frază

4 – trimiteți talonul astfel completat cu cuvintele cheie și datele de contact la adresa redacției Ziarul Românesc: Unit 5 Cavendish House, 369-391 Burnt Oak Broadway, HA8 5AW.

Se vor încadra pentru tragerea la sorți taloanele trimise până pe 10 iunie, data poștei. Tragerea la sorți va avea loc în prezența unei comisii care va fi făcută publică la o dată ulterioară.

Se vor accepta doar taloanele completate corect (cuvintele cheie lipite și datele personale). O persoană poate participa la concurs cu un singur talon.

Câștigătorul va contacta Ziarul Românesc pentru rezervarea biletului.

Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica regulamentul pe parcursul desfășurării concursului, cu mențiunea că eventualele modificări vor fi aduse la cunoștința participanților și a publicului cu cel puțin 24 de ore înainte de a intra în vigoare. Participanții vor fi înștiințați prin intermediul paginii de web www.ziarulromanesc.net sau facebook.com/Ziarul Romanesc asupra moficărilor survenite.

Organizatorii nu vor oferi câștigătorului contravaloarea premiului în bani.

Obiectul concursului:

premiul constă într-un bilet de avion tur – retur, Marea Britanie – România

– biletul este valabil până la 31 decembrie 2015. Va trebui să se facă o singură rezervare pentru ambele zboruri, tur -retur

– biletul include un  bagaj la cală și un bagaj de mână, respectându-se termenii și condițiile de pe www.blueairweb.com

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version