in

Fura telefoane în 5 secunde cu ajutorul unei coli albe

Un român din Manchester a reușit să fure 15 telefoane mobile a căror valoare se ridică la peste 6.000 de lire sterline, din cafenele britanice. Furtul unui telefon dura doar cinci secunde. El îi păcălea pe clienţii cafenelelor cu niște coli de hârtie pe care le folosea drept “scuturi”.



Călin Rostas, în vârsta de 27 de ani, punea ochii pe un telefon mobil scump lăsat pe masă, peste care punea o coală de hârtie A4. Apoi, distrăgea atenţia proprietarilor cu discuții despre vreme, iar telefonul ajungea în buzunar în cinci secunde, pe măsură ce ridica hârtia.

În acest mod, Rostas a furat cel puţin 15 telefoane care valorau 6.000 de lire sterline, însă a fost prins după ce poliţiştii au urmărit înregistrările video din cafenele ale oraşului Manchester, inclusiv unele renumite precum Starbucks, Costa Coffee sau Cafe Nero.

Când l-au prins pe hoţ, oamenii legii au aflat că el tocmai fusese eliberat din închisoare pentru o faptă similară. Rostas a fost condamnat la un an şi opt luni de închisoare, pledând vinovat pentru furtul a 15 telefoane, precum şi pentru alte cinci tentative. Furturile au avut loc în centrul oraşului Manchester, între decembrie 2012 şi februarie 2013. El a spus că a vândut telefoanele pentru a-şi acoperi datoriile de la jocurile de noroc.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Medicii români răspund acuzațiilor din „The Sun” cu privire la bolnavii de TBC

Prețul opririi imigrației în UK: 18 miliarde de lire sterline