Unul dintre cei cinci români loviți pe trotuar de șoferul beat, a murit. Este vorba despre un muncitor de 31 de ani, internat în stare gravă, și care a decedat astăzi, 6 martie, la spital.
Un alt tânăr român, în vârstă de 25 de ani, este în stare critică, iar o femeie de 35 de ani se află în continuare în stare gravă, dar stabilă.
Șoferul, în vârstă de 23 de ani, a fost arestat sub suspiciunea de provocare a unui prejudiciu grav prin conducere periculoasă, dar a fost eliberat pe cauțiune.
Potrivit Daily Mail, incidentul în care cinci români au fost loviți pe trotuar s-a petrecut duminică, 26 februarie, lângă Catford Bus Garaj, în Bellingham, sudul Londrei.
Potrivit martorilor, acțiunea șoferului a fost deliberată. Cei cinci români loviți pe trotuar lucrau la o spălătorie auto din zonă, scrie Daily Mail.
Martorii au povestit că au văzut un om plin de sânge care a luat-o la fugă pe stradă, după șofer, strigând „F… you!” și „de ce ai făcut asta?”, înainte de sosirea poliției.
Alte două persoane rănite, cu vârste de 35 și 25 de ani sunt în stare gravă, dar stabilă, mai scrie publicația britanică, în timp ce alți doi bărbați, de 26 și 46 de ani au leziuni care nu le pun viața în pericol.
Șoferul a fost reținut de poliție și arestat sub suspiciunea de conducere periculoasă și conducere sub influența alcoolului.
O înregistrare video făcută la scurt timp după accident arată cum trecătorii au încercat să le acorde asistență celor cinci români secerați de șoferul britanic ce pare să se fi inspirat din atentatele teroriste. Cu toate acestea, Poliția Metropolitană a declarat că nu sunt suspiciuni de terorism.
O trecătoare a spus: „Fratele meu și cu mine am ieșit din casă să mergem la biserică și am auzit țipete. M-am dus să văd ce s-a întâmplat acolo, erau doi bărbați pe jos care nu se puteau deplasa și mai era o femeie. Erau un tip cu sânge pe față care îl urmărea pe un altul, îmbrăcat în negru, în jur de 30 de ani. Cel cu sânge pe față striga «f… you!»” „Cred că sunt români, locuiesc în spălătoria auto”, a mai spus femeia. Și aceasta crede că șoferul i-a lovit intenționat.
Un alt martor a spus că a auzit că șoferul s-a certat cu românii de la spălătorie și s-a întors să se răzbune.
UPDATE – VIDEO șocant! Atac inspirat din atentatele teroriste. Cinci români, spulberați pe trotuar de un șofer englez beat